All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Press Release
Analiza noastră arată că, de-a lungul anilor, politicile europene au răspuns cu succes multor provocări din domeniul mediului. Dar mai arată și altceva: că noi continuăm să deteriorăm sistemele naturale care ne susțin prosperitatea.
Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM
Acestea sunt câteva dintre principalele mesaje expuse în evaluarea cincinală efectuată de Agenția Europeană de Mediu, „Mediul european – starea și perspectiva 2015” (SOER 2015), publicată astăzi. SOER 2015 reprezintă o evaluare integrată a mediului european, care conține, de asemenea, evaluări și date de la nivel mondial, regional și național, precum și comparații între țări.
În prezent, europenii se bucură de un aer și o apă mai curate, la groapa de gunoi ajung mai puține deșeuri și sunt reciclate mai multe resurse. Cu toate acestea, Europa mai are încă mult până la realizarea obiectivului unei „vieți bune în limitele planetei noastre” până în anul 2050, stabilit în Al șaptelea program de acțiune pentru mediu. În ciuda faptului că utilizăm resursele naturale într-un mod mai eficient decât înainte, încă degradăm baza de resurse pe care o avem la dispoziție în Europa și în întreaga lume, iar probleme cum ar fi pierderea biodiversității și schimbările climatice constituie în continuare amenințări majore.
Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM, declară: „Analiza noastră arată că, de-a lungul anilor, politicile europene au răspuns cu succes multor provocări din domeniul mediului. Dar mai arată și altceva: că noi continuăm să deteriorăm sistemele naturale care ne susțin prosperitatea. Chiar dacă este o provocare imensă să trăim în limitele planetei noastre, avem beneficii uriașe dacă o acceptăm. Dacă am folosi la maximum capacitatea Europei de a inova, acest lucru ne-ar putea asigura cu adevărat sustenabilitatea și ne-ar putea plasa la limita superioară a științei și tehnologiei, prin crearea unor noi industrii și a unei societăți mai sănătoase”.
SOER 2015 subliniază necesitatea unor politici mai ambițioase pentru a îndeplini viziunea Europei pentru 2050. Raportul subliniază, de asemenea, nevoia de noi abordări care să răspundă naturii sistemice a multor probleme de mediu. De exemplu, presiunile externe, inclusiv tendințele majore la nivel mondial, pot contracara politicile specifice și eforturile locale de management de mediu. În plus, multe probleme de mediu se află în legătură directă cu sisteme de producție și consum care oferă numeroase locuri de muncă și mijloace de subzistență, iar schimbarea acestor sisteme generează costuri și beneficii diverse. Mai mult decât atât, îmbunătățirea eficienței este adesea contracarată de creșterea consumului.
Raportul concluzionează că, deși implementarea integrală a politicilor existente va fi esențială, nici politicile de mediu aflate în prezent în vigoare, nici sporirea eficienței din rațiuni economice și tehnologice nu vor fi suficiente pentru a îndeplini viziunea Europei pentru 2050.
Pentru a răspunde provocărilor complexe cu care se confruntă Europa va fi nevoie de politici mai ambițioase, împreună cu o mai bună cunoaștere și investiții mai inteligente, care să vizeze transformarea fundamentală a unor sisteme esențiale cum ar fi cel al produselor alimentare, al energiei și al locuințelor, transporturile, finanțele, sănătatea și educația. Vor fi necesare strategii și abordări care să vizeze atenuarea presiunilor și evitarea potențialelor efecte negative, refacerea ecosistemelor, corectarea inegalităților socioeconomice, precum și adaptarea la tendințe globale precum schimbările climatice și epuizarea resurselor.
În continuarea celor declarate, Dr. Bruyninckx afirmă: „Avem 35 de ani la dispoziție până în 2050 pentru a asigura sustenabilitatea planetei pe care trăim. Poate că ni se pare un viitor îndepărtat, dar pentru a ne atinge scopul trebuie să acționăm acum. Este necesar ca acțiunile și investițiile noastre să fie și mai ambițioase și mai coerente. Multe dintre deciziile pe care le luăm astăzi vor hotărî în ce mod vom trăi în 2050”.
Agenția Europeană de Mediu (AEM) este o agenție a Uniunii Europene. AEM are scopul de a sprijini dezvoltarea durabilă și de a contribui la îmbunătățirea semnificativă și cuantificabilă a stării mediului în Europa prin furnizarea de informații prompte, specifice, relevante și de încredere atât factorilor de decizie politică, cât și publicului. AEM este sprijinită în activitatea sa de către Rețeaua europeană de informare și observare a mediului (Eionet), formată din 39 de țări europene.
Evaluarea „Mediul european – starea și perspectiva 2015” cuprinde două rapoarte și 87 de note informative online (denumite „briefing”). Acestea sunt: Raportul de sinteză și Raportul privind evaluarea tendințelor majore la nivel mondial, completate de 11 informări privind tendințele majore la nivel mondial, 25 de informări privind Europa, 9 informări cu comparații între țări, 39 de informări de țară (bazate pe rapoartele naționale privind starea mediului) și 3 informări la nivel regional.
SOER 2015:
Pentru întrebări din partea mass-media:
Dna Iben Stanhardt | Dl Arthur Girling |
---|---|
+45 33 36 7168 |
+45 33 36 7109 |
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/pressroom/newsreleases/mediul-european-2015-prosperitatea-viitoare or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 00:56
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane