All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Știri
Noul serviciu online al AEM și al Comisiei Europene, indicele european al calității aerului, oferă informații cu privire la situația actuală a calității aerului, pe baza măsurătorilor efectuate în peste 2 000 de stații de monitorizare a calității aerului din toată Europa.
Indicele constă într-o hartă interactivă care prezintă situația locală a calității aerului la nivel de stație, pe baza a cinci poluanți principali care dăunează sănătății oamenilor și mediului: [DCD1] pulberi în suspensie (PM2,5 și PM10), ozon troposferic (O3), dioxid de azot (NO2) și dioxid de sulf (SO2).
Utilizatorii pot să mărească sau să caute orice oraș sau regiune din Europa pentru a verifica calitatea globală a aerului și măsurătorile pentru fiecare poluant important. Indicele prezintă o valoare globală pentru fiecare stație de monitorizare, marcată printr-un punct colorat pe hartă, care corespunde celei mai slabe evaluări pentru oricare dintre cei cinci poluanți.
„Noul indicator european al calității aerului oferă cetățenilor o modalitate ușoară de a accesa informații privind calitatea aerului local, care poate avea un impact direct asupra sănătății lor. Aceste informații, accesibile tuturor, reprezintă o bază importantă pentru dialog și decizii necesare protejării sănătății oamenilor, îndeosebi în orașe”, a afirmat Hans Bruyninckx, director executiv al AEM, cu ocazia prezentării de astăzi a indicelui în cadrul Forumului pentru aer curat, organizat de Comisia Europeană la Paris.
Karmenu Vella, comisarul UE pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, a salutat, de asemenea, introducerea indicelui, spunând: „Poluarea aerului este un ucigaș invizibil, de aceea, indicele poluării aerului este necesar pentru a informa cetățenii europeni asupra stării calității aerului pe care îl respiră în cartierul lor. Colaborăm cu orașe, regiuni, țări, precum și cu industria, pentru a contracara sursele acestei poluări, o combinație provenită de la fabrici, gospodării și câmpuri agricole, nu doar din transport. Trebuie să lucrăm toți, împreună, pentru a îmbunătăți calitatea aerului”.
De asemenea, AEM a publicat fișe informative naționale actualizate care prezintă o sinteză anuală a poluării aerului și a impactului acesteia asupra statelor membre AEM. Furnizând informații mai detaliate la nivel de țară privind atât emisiile de poluanți atmosferici, cât și calitatea aerului, fișele informative completează raportul anual ale AEM intitulat „Calitatea aerului în Europa – 2007”, publicat în octombrie.
Cel mai recent raport anual privind calitatea aerului al AEM relevă faptul că oamenii care trăiesc în orașele europene încă sunt expuși la niveluri ale poluării atmosferice considerate nocive de Organizația Mondială a Sănătății. Cel mai nociv poluant, pulberi în suspensie (PM2,5), a cauzat decesul prematur a aproximativ 400 000 de europeni în 2014. Potrivit raportului, poluarea aerului are și un impact economic considerabil, determinând creșterea costurilor medicale, reducerea productivității lucrătorilor și având efecte nefaste asupra solului, culturilor, pădurilor, lacurilor și râurilor. Transportul rutier, agricultura, termocentralele, industria și gospodăriile sunt cele mai mari surse de poluanți atmosferici din Europa.
Indicele european al calității aerului indică situația calității aerului pe termen scurt, la fiecare dintre cele peste 2 000 de stații de monitorizare din Europa. Uniunea Europeană stabilește standarde de calitate a aerului atât pe termen scurt (pe oră/zilnic), cât și pe termen lung (anual). Prin urmare, indicele nu reflectă situația pe termen lung (anuală) a calității aerului, care poate varia considerabil.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/highlights/indicele-european-al-calitatii-aerului or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 05:39
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane