All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Știri
Ca societate, nu ar trebui să acceptăm costul poluării atmosferice. Luând decizii curajoase și făcând investiții inteligente pentru ca transportul, energia și agricultura să fie mai curate, putem să combatem poluarea și în egală măsură să îmbunătățim calitatea vieții. Este încurajator să vezi că multe guverne și în special orașe europene iau măsuri hotărâte de protecție a sănătății oamenilor, îmbunătățind calitatea aerului. Aerul curat aparține tuturor, inclusiv celor care trăiesc la oraș.
Hans Bruyninckx, director executiv al AEM
Raportul „Calitatea aerului în Europa – 2017” al AEM prezintă o analiză actualizată cu privire la calitatea aerului și impactul acesteia, pe baza datelor oficiale provenite de la peste 2 500 de stații de monitorizare din întreaga Europă în 2015. Raportul a fost lansat de AEM în timpul Săptămânii europene a regiunilor și orașelor 2017.
Conform datelor, calitatea aerului în Europa se îmbunătățește treptat, datorită politicilor și progreselor tehnologice trecute și actuale. Totuși, concentrațiile mari de poluanți atmosferici continuă să aibă un impact semnificativ asupra sănătății europenilor, efectul cel mai nociv fiind cauzat de particulele în suspensie (PM), de dioxidul de azot (NO2) și de ozonul de la nivelul solului (O3).
Potrivit raportului, în 2014 concentrațiile de particule în suspensie PM2,5 au cauzat 428 000 de decese premature în 41 de țări europene, dintre care circa 399 000 în UE-28. Proasta calitate a aerului are și un impact economic considerabil, ducând la creșterea costurilor medicale și la reducerea productivității lucrătorilor și provocând daune solului, culturilor, pădurilor, lacurilor și râurilor.
„Ca societate, nu ar trebui să acceptăm costul poluării atmosferice. Luând decizii curajoase și făcând investiții inteligente pentru ca transportul, energia și agricultura să fie mai curate, putem să combatem poluarea și în egală măsură să îmbunătățim calitatea vieții”, a afirmat Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM. „Este încurajator să vezi că multe guverne și în special orașe europene iau măsuri hotărâte de protecție a sănătății oamenilor, îmbunătățind calitatea aerului. Aerul curat aparține tuturor, inclusiv celor care trăiesc la oraș.”
„Potrivit raportului AEM, calitatea proastă a aerului continuă să afecteze sănătatea în mod semnificativ. Comisia Europeană se angajează să abordeze această problemă și să ajute statele membre să se asigure că cetățenii lor beneficiază de un aer care respectă cel mai înalt standard de calitate”, a adăugat Karmenu Vella, comisarul UE pentru mediu, afaceri maritime și pescuit.
Raportul din acest an pune un accent special și asupra agriculturii, care este o sursă importantă de poluanți atmosferici și de gaze cu efect de seră. Pentru reducerea emisiilor din agricultură sunt disponibile acțiuni variate, inclusiv măsuri viabile din punct de vedere tehnic și economic, dar acestea nu au fost încă adoptate la scara și cu intensitatea de care este nevoie, se remarcă în raport.
(1) Populația urbană a UE expusă la concentrații nocive de poluanți atmosferici în perioada 2013-2015, în conformitate cu:
(2) Valorile limită/țintă ale UE
(3) Orientările OMS
Estimările din raport privind impactul asupra sănătății se referă la expunerea la PM2,5, la NO2 și la O3 în Europa în 2014. Aceste estimări se bazează pe informații despre poluarea atmosferică, pe date demografice și pe legătura dintre expunerea la concentrațiile de poluanți și anumite consecințe asupra sănătății.
Decesele premature sunt definite ca fiind cele care survin înainte ca o persoană să atingă o anumită vârstă preconizată. De regulă, aceasta este vârsta care corespunde speranței de viață standard pentru o anumită țară și pentru un anumit sex. Se consideră că decesele premature pot fi prevenite dacă se poate elimina cauza lor.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/highlights/imbunatatirea-calitatii-aerului-in-orasele or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-22 21:00
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane