AEM: 25 de ani de dezvoltare a cunoștințelor pentru sprijinirea politicilor europene de mediu

Recunoscând caracterul transfrontalier al multor probleme de mediu cu care se confruntau, statele membre ale UE au convenit încă din anii ’70 să acționeze împreună în cadrul unui set comun de politici și obiectivele politice aferente. Începând cu primul program de acțiune pentru mediu, au fost adoptate mai multe texte legislative esențiale pentru protecția mediului în anii ’70, inclusiv primele versiuni ale Directivei-cadru privind deșeurile, Directivei privind calitatea apei pentru scăldat și Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice.

Anii ’80 au fost marcați de eforturi globale și paneuropene, inclusiv de Protocolul de la Montreal pentru protecția stratului de ozon, înființarea Grupului interguvernamental privind schimbările climatice și Convenția UNECE privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi. În paralel cu aceste inițiative globale, politicile de mediu ale UE au fost consolidate și prin înființarea Direcției Generale de Mediu a Comisiei Europene în 1981 și integrarea formală a „protecției mediului” în tratatele UE prin Actul unic european din 1987. Prin Tratatul de la Amsterdam din 1997, „dezvoltarea durabilă” a fost recunoscută drept obiectiv formal al Uniunii Europene, permițându-le statelor membre ale UE să acționeze împreună și să sprijine punerea în aplicare a obiectivelor globale, precum obiectivele de dezvoltare ale mileniului din 2000 și Agenda 2030 și cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale acesteia din 2015.

Evoluții similare au avut loc în domeniul schimbărilor climatice, inclusiv prin adoptarea Convenției-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) din 1992, urmată de Protocolul de la Kyoto din 1997. Protocolul de la Kyoto a impus țărilor dezvoltate semnatare ale protocolului obligația legală de a respecta anumite obiective de reducere a emisiilor până în 2020. Nivelul global de ambiție și de angajament a fost ridicat și mai mult în 2015 cu Acordul de la Paris. Alături de statele membre, Uniunea Europeană este o parte la aceste acorduri și stabilește obiective pentru UE în ansamblu.

Pe măsură ce sfera de aplicare a legislației de mediu și în domeniul climei s-a extins atât la nivelul UE cât și la cel global, datele de înaltă calitate au devenit o precondiție pentru a putea monitoriza progresul și pentru a identifica lipsurile și noile problemele ce apar. În acest context, Jacques Delors, președinte al Comisiei Europene, a propus în 1989 introducerea unui sistem european de măsurare și verificare privind mediul, alături de ideea creării unei Agenții Europene de Mediu. Agenția Europeană de Mediu și Rețeaua europeană de informare și observare a mediului (Eionet) au fost înființate ulterior, în 1994,[1] pentru a produce evaluări independente privind mediul și pentru a sprijini elaborarea de politici de mediu în întreaga UE.

Multe dintre directivele de mediu ale UE le impun statelor membre să monitorizeze anumiți parametri și să raporteze datele și progresul privind acțiunile cu o frecvență stabilită. Ceea ce a început sub forma unor colete conținând rapoarte pe hârtie expediate prin poștă de autoritățile naționale, a devenit o platformă de raportare online care a primit și a găzduit o cantitate tot mai mare de date în ultimii 25 de ani. Astăzi, mai mult de 400 de instituții din peste 39 de țări raportează date în instrumentul de raportare al AEM — Reportnet. După raportare, datele parcurg procesele AEM de verificare a calității și de asigurare a calității, pentru a asigura coerența și comparabilitatea. Pe lângă datele rezultate în urma a peste 400 de obligații de raportare, datele din noi surse, inclusiv observațiile prin satelit obținute prin Programul european de observare a pământului Copernicus și activitățile științifice cetățenești, au extins capacitatea noastră de monitorizare a schimbărilor climatice și de mediu.

Instrumentele AEM de diseminare online oferă acces liber la mulțimea aceasta de date — de la Indicele european al calității aerului (hartă în timp real a concentrațiilor de poluanți atmosferici din Europa), sistemul de informare privind apa WISE și emisiile de gaze cu efect de seră pe sectoare și pe țări până la o bază de date extinsă care oferă o prezentare detaliată a politicilor și măsurilor privind schimbările climatice planificate de statele membre.

Pornind de la aceste date, AEM produce în mod regulat indicatori și evaluări pentru a monitoriza progresul în raport cu diferite obiective ale UE. De exemplu, am publicat de curând raportul nostru anual „Tendințe și proiecții”, în care monitorizăm progresul înregistrat de UE în raport cu obiectivele sale pentru 2020 în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, energia din surse regenerabile și eficiența energetică. Evaluarea noastră arată că UE este pe cale de a îndeplini obiectivele pentru 2020, însă, în ceea ce privește obiectivele pentru 2030, sunt necesare mai multe eforturi. În mod similar, în recenta noastră notă de informare am afirmat că UE a îndeplinit obiectivul Aichi de a desemna 10% din mările sale drept zone marine protejate, însă această desemnare trebuie completată cu măsuri eficiente de conservare. În ciuda acestui proces, ultimul nostru raport al indicatorilor anuali, care măsoară progresul înregistrat de UE în vederea îndeplinirii obiectivelor prioritare din cadrul celui de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu, evidențiază că Uniunea Europeană nu își îndeplinește încă obiectivele de mediu pentru 2020, mai ales în domeniile care au rolul de a proteja biodiversitatea și capitalul natural.

Datele solide sunt esențiale pentru obținerea unor evaluări de încredere. Pentru majoritatea fluxurilor de date, calitatea datelor la nivelul UE depinde mult de calitatea datelor raportate de țări. De exemplu, inventarul UE al emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă o cumulare a inventarelor statelor membre. În acest scop, AEM nu depune eforturi doar pentru a asigura calitatea datelor raportate, ci și ajută la consolidarea unei monitorizări coerente și a capacității de raportare în statele membre. În anumite domenii de activitate, Eionet facilitează schimbul de bune practici nu doar în UE, ci și într-o regiune mai amplă, care cuprinde vecinătatea europeană la est de regiunea mediteraneeană.

De fapt, accesibilitatea și transparența sunt componente-cheie ale politicilor climatice și de mediu ale UE. Un sistem eficient de monitorizare, raportare și verificare este esențial pentru a asigura urmărirea angajamentelor și identificarea domeniilor în care sunt necesare eforturi suplimentar pentru atingerea angajamentelor. Necesitatea unui cadru transparent este și mai evidentă în ceea ce privește eforturile de pe plan global, precum Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Acordul de la Paris recunoaște oficial importanța raportării periodice a emisiilor și a eforturilor țărilor.

De la înființarea sa cu 25 de ani în urmă, personalul foarte dedicat al AEM și partenerii Eionet, inclusiv Centrele Tematice Europene, au analizat datele raportate de statele membre și le-au transformat în cunoștințe relevante pentru politici. În mod similar evoluțiilor înregistrate în elaborarea de politici ale UE, unde domeniile individuale de politică au fost încorporate tot mai mult în cadre de politici la nivel de sistem, AEM și-a consolidat activitatea sistemică și de analiză integrată. De la publicarea primului raport „Mediul european - Starea și perspectiva” (SOER), în 1995, cunoștințele AEM s-au concentrat tot mai mult asupra înțelegerii sistemelor principale, precum mobilitatea și energia, dar și asupra înțelegerii interconexiunilor globale și provocărilor în materie de guvernanță.

Este evident că provocările de mediu și climatice din secolul al XXI-lea nu mai pot fi analizate sau abordate fără a ține cont de tendințele socioeconomice din Europa și din întreaga lume. În aceste vremuri caracterizate de interacțiuni complexe și globale, realizarea unei analize prompte și relevante la diferite niveluri geografice și de timp, precum și realizarea de estimări adecvate rămân la fel de dificile ca întotdeauna. În acest context, alături de Eionet, AEM va continua să investească în sisteme de raportare și cunoștințe și va sprijini procesul decizional din Europa și de pe plan global.

Hans Bruyninckx

Director executiv al AEM

Editorial publicat în ediția din decembrie 2018 a Buletinul informativ AEM 04/2018

Notă:

[1] Regulamentul de înființare a fost adoptat în 1990 și modificat în 2009.