All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
Terenurile și solurile sunt resurse finite, neregenerabile, aflate într-o continuă degradare, ceea ce le afectează capacitatea de a funcționa și de a furniza servicii. Cultivarea hranei, producția de biomasă și de biocombustibil, stocarea bioxidului de carbon, gestionarea biodiversității solului, filtrarea apei și circulația substanțelor nutritive, precum și asigurarea materiilor prime se află sub presiune crescândă. Patrimoniul natural și arheologic al solului este și el în pericol.
La această degradare contribuie mai multe fenomene, printre care se numără: eroziunea solului, epuizarea materiilor organice din sol, contaminarea și impermeabilizarea solului (sol acoperit de suprafețe impermeabile, iar fenomenul se numește și „impermeabilizare"). Aceste fenomene sunt induse de activități umane precum ocuparea terenurilor, intensitatea folosirii terenurilor (care, printre altele, se reflectă în cantitatea de substanțe nutritive utilizate pe terenurile rurale) și abandonarea terenurilor. Fiecare proces are un efect asupra caracteristicilor principale ale pământului, cum ar fi: acoperirea terenurilor, utilizarea terenurilor, starea vegetației și starea solurilor. Aceste caracteristici determină cantitatea rezervelor de resurse funciare, funcționarea lor, precum și fluxurile de produse și servicii rezultante . De asemenea, caracteristicile pământului afectează valoarea intrinsecă a terenurilor și măsura în care acestea contribuie la îmbunătățirea modului de trai al oamenilor.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ODD) vor stabili ținte ale efortului global de rezolvare a problemelor legate de sol și terenuri. În acest context, în 2012 a fost introdusă Inițiativa privind indicatorii legați de drepturile de proprietate asupra pământului (Global Land Indicators Initiative), în vederea elaborării unui set de indicatori ce pot fi colectați la nivel global și sunt comparabili pe termen lung. Această inițiativă, care la început punea accentul pe drepturile de proprietate asupra pământului, urmărește de asemenea să influențeze agenda mondială de după 2015. Însă componenta de mediu nu se regăsește printre indicatorii propuși. Pentru a rectifica situația, AEM și Institutul pentru studii avansate în domeniul sustenabilității au propus adoptarea unor indicatori privind solul și terenurile, care să monitorizeze atingerea ODD-urilor în ceea ce privește schimbările legate de acoperirea/exploatarea terenurilor, productivitatea terenurilor și cantitatea de carbon organic din sol.
Activitatea noastră își aduce contribuția la elaborarea politicilor UE privind solul și terenurile. Un exemplu îl constituie recenta evaluare europeană a capacității solurilor de a furniza servicii ecosistemice. De asemenea, programul nostru de lucru multianual se ocupă și de eficiența resurselor funciare, precum și de evaluarea și contabilizarea capitalului ecosistemelor.
Eficiența utilizării resurselor funciare indică raportul dintre terenurile existente și cerințele funcționale exercitate asupra lor. Acest concept admite faptul că terenurile reprezintă o resursă finită și neregenerabilă și analizează modul în care modificările de acoperire a acestora, de exemplu în scopuri industriale și legate de infrastructură, afectează serviciile pe care le pot aduce terenurile. Conceptul include și noțiunea de reciclare a terenurilor drept reacție la ocuparea acestora, promovând refolosirea terenurilor care au fost amenajate și apoi abandonate.
Asigurarea unui echilibru al substanțelor nutritive din sol, cum ar fi azotul și fosforul, precum și al metalelor precum cuprul, zincul, cadmiul și plumbul contribuie la realizarea proiectelor AEM de evaluare a ecosistemelor și de contabilizare a capitalului acestora. Estimările bugetelor UE și ale statelor membre au avut loc în 2014, iar în prezent se analizează depășirea nivelurilor critice ale emisiilor și depunerilor de amoniac prin prisma biodiversității, levigarea și scurgerea azotului și a fosforului în raport cu apa subterană și cu cea de suprafață, precum și absorbția cadmiului în relație cu calitatea hranei.
AEM dorește să dispună de date armonizate referitoare la chestiunile de mai sus, care să permită compararea datelor la nivel de țară în întreaga Europă. Ca atare, AEM colaborează cu Centrul Comun de Cercetare (CCC), care colectează date privind solul sub mandatul Centrului European de Date asupra Solului. Informațiile privind terenurile provin din observațiile satelitare disponibile în cadrul Corine Land Cover (CLC) și ale serviciului High Resolution Layers (HRLs), inclusiv cele referitoare la impermeabilizare.
Pentru a mări vizibilitatea solului și a terenurilor, AEM a creat și un grup de indicatori tematici. În prezent acesta cuprinde: ocuparea terenurilor, impermeabilizarea, gestionarea zonelor contaminate și fragmentarea terenurilor; incluzând indicatori proveniți din acțiuni legate de schimbările climatice, de exemplu cu privire la cantitatea de materii organice din sol, eroziunea solului și umiditatea solului.
Politica UE privind solul și terenurile este fragmentară, iar dispozițiile existente în politicile de mediu, agricole sau regionale nu sunt nici bine coordonate, nici cuprinzătoare. Strategia tematică privind solul 2006 este un document orientativ în care se explică de ce este nevoie de acțiuni suplimentare pentru a se asigura un nivel înalt de protecție a funcțiilor solului, precum și o utilizare durabilă a solurilor. O directivă-cadru privind solul propusă în 2006 a fost însă retrasă anul trecut.
Comisia Europeană intenționează să studieze politicile UE și naționale privind solul, eficiența și coerența lor, precum și eventualele lacune. Această intenție răspunde celui de al 7 – lea Program de Actiune pentru Mediu, în cadrul căruia UE își ia angajamentul să exploateze și să gestioneze durabil terenurile, să protejeze solul și să găsească soluții de atingere a acestor obiective pe baza principiilor proporționalității și subsidiarității.
La nivel mondial, se așteaptă ca statele membre ONU să convină asupra ODD-urilor în luna septembrie. În formularea actuală, chestiunile privind solul și terenurile sunt incluse în mai multe obiective. Inversarea tendinței de pierdere a resurselor funciare și ale solului la nivel global depinde însă de implementarea ODD-urilor la nivel național și subnațional.
Geertrui Louwagie
Interviu publicat în ediția nr. 2015/2 a buletinului informativ AEM, iunie 2015.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/articles/activitatile-umane-avanseaza-in-detrimentul or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 08:23
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane