următorul
anteriorul
articole

Article

Cunoștințele despre mediu ale viitorului

Schimba limba
Article Publicată 2016-07-20 Data ultimei modificări 2021-05-11
Photo: © Imagine © ESA, date primite de la sateliții Copernicus Sentinel și prelucrate de ESA
Peisajul european al datelor privind mediul s-a schimbat considerabil în ultimele patru decenii. Caracterul complex al degradării mediului impune o analiză mai sistemică și date relevante care să o susțină. În ultimii ani, activitatea Agenției Europene de Mediu a inclus din ce în ce mai des analize sistemice. AEM va continua să identifice noile problemele și să contribuie la îmbogățirea cunoștințelor Europei în materie de mediu înconjurător.

Primele texte legislative în materie de mediu din Uniunea Europeană (UE) au intrat în vigoare în urmă cu peste patru decenii. De atunci, statele membre ale UE culeg și transmit periodic date comparabile cu privire la o mare varietate de aspecte ale mediului, de la concentrațiile orare ale poluanților în orașe la măsurători sezoniere ale calității apei de scăldat. De asemenea, ele țin evidența emisiilor proprii de gaze cu efect de seră, a consumului de energie, a poluanților emiși de instalațiile industriale, a mărimii și localizării zonelor protejate etc. Aceste fluxuri de date sunt esențiale pentru monitorizarea progresului și asigurarea aplicării efective a legislației de mediu.

Tehnologia utilizată la culegerea, transmiterea și analizarea datelor de mediu s-a dezvoltat în mod remarcabil în această perioadă. Acum putem culege, stoca și procesa cantități mai mari de date. De asemenea, putem interconecta diferite fluxuri de date pentru a realiza analize din ce în ce mai exacte cu privire la fenomene și la cauzele lor. Modelele pot estima impactul poluării aerului prin reprezentarea grafică a concentrațiilor poluanților atmosferici în raport cu densitatea populației în zonele respective . Datele provenite din observațiile prin satelit, printre care și cele oferite de Copernicus, Programul european de observare a Pământului, pot fi combinate cu datele transmise de echipamentele de monitorizare de pe uscat și mare. Putem estima efectele actuale și viitoare ale degradării mediului și ale schimbărilor climatice.

Normele comune ale UE asigură compatibilitatea datelor și facilitează schimbul de date și informații în toată Europa. Însă pentru a înțelege tendințele în domeniul mediului este esențială cooperarea nu numai în Uniunea Europeană, ci și la nivel mai larg european și internațional. Grație Rețelei europene de informare și observare a mediului (Eionet) și partenerilor europeni și internaționali, Agenția Europeană de Mediu se află într-o poziție ideală pentru a analiza informațiile privind mediul și a prevedea ce cunoștințe vor fi necesare în viitor.

Necesitatea unei analize mai sistemice

În ciuda lacunelor existente în anumite domenii, cunoștințele actuale despre mediu sunt impresionante. În timp, gradul nostru de înțelegere a problemelor specifice a sporit. Însă această înțelegere sporită a scos în evidență și necesitatea de a analiza „imaginea de ansamblu”, adică nevoia de analize mai sistemice, care să cuprindă sisteme întregi, cum ar fi cel al mobilității și cel alimentar. Monitorizarea concentrațiilor de poluanți atmosferici ne ajută doar până la un anumit punct. Nu putem să analizăm și să rezolvăm problema poluării atmosferice fără a lua în considerare transporturile, creșterea consumului parcului de vehicule pe motorină, agricultura, expansiunea urbană și modelele de consum. Mediul este complex, iar baza noastră de cunoștințe trebuie să țină seama de această complexitate. A devenit evident că vom avea nevoie din ce în ce mai mult de cunoștințe mai sistemice și mai interdisciplinare în viitor.

Analiza sistemică formează/constituie nucleul celui mai recent raport al AEM din seria Mediul european – starea și perspectiva 2015. Prin activitatea noastră din domeniul megatendințelor globale, am încercat să evaluăm influența tendințelor globale asupra mediului european și invers. Și rapoartele tematice ale AEM încearcă să vizeze aspectele discutate printr-o analiză sistemică mai amplă.

Adesea, acest gen de analiză impune un alt tip de fluxuri de date și de gestionare a datelor, care să stabilească o legătură strânsă între datele socioeconomice și cele în materie de mediu. În plus, din ce în ce mai multe date sunt culese de cetățeni și de firme private. Acest lucru poate însemna că trebuie să creăm noi parteneriate pentru schimbul de date între proprietarii și culegătorii de date publici și privați, de la nivel local și mondial.

Transformarea datelor de mediu în cunoștințe

Pe lângă aspectele legate de proprietatea asupra datelor și de gestionarea lor, volumele mari de date mai pun o problemă: cum pot fi extrase cunoștințele din fluxurile mari de date, în special cunoștințele relevante pentru formularea de politici. Ce trebuie să știm pentru a îmbunătăți și mai mult mediul? Această întrebare ar putea duce la identificarea de noi domenii care ar trebui monitorizate și a celor pentru care monitorizarea ar trebui întreruptă sau efectuată mai rar. De asemenea, ar putea fi necesară stabilirea unor noi conexiuni între seturile de date. În plus, este posibil ca nevoile de cunoaștere ale unui urbanist să fie foarte diferite de cele ale unui factor de decizie european. Cum pot contribui cunoștințele privind mediul la gestionarea unor sisteme complexe precum orașele?

În strânsă colaborare cu partenerii săi, AEM contribuie la baza de cunoștințe de mediu a Europei prin evaluări tematice și integrate sistemic. Nu ne concentrăm doar asupra tendințelor din trecut și asupra situației actuale, ci și asupra aspectelor noi și a nevoilor viitoare de cunoaștere.

În cele din urmă, impactul cunoștințelor ține de gradul și de modul de utilizare a acestora . Pentru a aduce îmbunătățiri mediului înconjurător, cunoștințele trebuie să fie accesibile și relevante. De asemenea, ele trebuie comunicate către, și utilizate de cei care pot influența procesele de decizie. AEM se angajează să adapteze, să producă și să transmită mai departe cunoștințele privind mediul de care avem nevoie acum și în viitor.


 

Hans Bruyninckx

Director executiv AEM

Permalinks

Geographic coverage

Temporal coverage

Acţiuni asupra documentului