All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Istoric: În februarie 2008, Comunicarea Comisiei Europene (CE) „Către un sistem partajat de informații referitoare la mediu (SPIM)” propunea o soluție la provocarea privind informațiile referitoare la mediu cu care se confruntă Europa. De atunci, SPIM a devenit o inițiativă de colaborare a CE cu SEE și cele 39 de țări din cadrul Eionet (Rețeaua europeană de informare și observare pentru mediu). De fapt, punerea în aplicare a SPIM a fost centrul activității noastre din 2009 și stă în continuare la baza Programului de lucru multianual 2014–2018 și a activității noastre zilnice.
Obiective: SPIM vizează crearea unui sistem îmbunătățit de informații referitoare la mediu pentru Europa. Acesta este un factor principal care influențează dezvoltarea bazei noastre de cunoștințe și integrează o multitudine de informații de la Eionet și alte rețele și parteneri, inițiative științifice cetățenești, externalizare spre public și noi inițiative de colectare a informațiilor referitoare la mediu precum Copernicus. Aceste obiective sunt susținute de o rețea de furnizori de informații publice care partajează datele și informațiile lor referitoare la mediu. SPIM contribuie la simplificarea, raționalizarea și modernizarea sistemelor și proceselor existente și le face compatibile web / cu mediul online. Acesta este un sistem descentralizat și totuși integrat care îmbunătățește calitatea, disponibilitatea, accesibilitatea și înțelegerea informațiilor referitoare la mediu.
SPIM reprezintă, de asemenea, o schimbare a modului de abordare, de la raportarea de date de către fiecare țară sau regiune către organizații internaționale specifice la crearea de către acestea a unor sisteme online cu servicii care fac informațiile disponibile pentru utilizatori multipli - atât oameni, cât și calculatoare / servere . O astfel de schimbare are loc în etape, garantând faptul că SPIM rămâne un factor principal pentru accesul la informații referitoare la mediu și integrarea acestora într-o economie bazată pe cunoaștere.
Șapte principii SPIM: SPIM este bazat pe șapte „principii”. Informațiile ar trebui să fie:
Un obiectiv orizontal principal al SPIM este de a asigura accesul la informațiile referitoare la mediu, precum și de a maximiza și a extinde utilizarea acestora. Informațiile sunt adesea create cu scopul de a servi un singur obiectiv, dar de regulă există un potențial semnificativ pentru alte utilizări. Aplicarea principiilor SPIM facilitează acest lucru. De exemplu, informațiile cu privire la inundații, deși sunt necesare pentru a atenua potențialul impact al inundațiilor, sunt, de asemenea, extrem de importante pentru ca societățile de asigurări și cumpărătorii să poată evalua riscurile de proprietate.
Oportunități tehnologice: În mod evident, SPIM trebuie să valorifice și să stimuleze dezvoltarea tehnologiilor moderne ale informației și comunicațiilor (TIC). TIC facilitează tot mai mult partajarea informației, fie între indivizi, grupuri închise sau întregi comunități web. Exemple de TIC includ senzorii, sateliții, serviciile de hartă interactivă, serviciile web și aplicațiile mobile.
Tehnologiile informației și comunicațiilor sunt importante pentru furnizarea de date în timp real care pot fi utilizate pentru decizii imediate - de la guvernele naționale care gestionează situațiile de urgență până la cetățenii care își planifică ziua pe baza informațiilor cu privire la vremea locală sau la condițiile de trafic.
Costuri reduse: Avantajele suplimentare ale SPIM sunt reducerea poverii administrative asupra autorităților publice și economiile de costuri aferente în urma îmbunătățirii eficienței. De exemplu, sistemele electronice automatizate încep să înlocuiască o mare parte din resursele umane dedicate în prezent schimbului de informații.
Trei piloni: Un SPIM funcțional ar trebui să se bazeze pe trei piloni: conținut, infrastructură și cooperare. În primul rând, sistemul trebuie să identifice tipurile de conținut (date) necesare, precum și sursele potențiale. În al doilea rând, este necesară o infrastructură tehnică eficientă compatibilă web (cu mediul online), care să valorifice pe deplin tehnologiile de vârf ale informației și comunicațiilor, inclusiv serviciile web (în care calculatoarele / serverele comunică fără a necesita o implicare umană costisitoare sau mai puțin eficientă). În al treilea rând, structura de cooperare și guvernanță este necesară pentru a gestiona resursele umane, intrările și crearea de rețele.
Aplicații multiple: Aplicarea celor șapte principii și a celor trei piloni ai SPIM devine tot mai relevantă și necesară pentru orice rețea bazată pe schimbul de informații, inclusiv Rețeaua europeană de informare și observare pentru mediu a AEM.
AEM își modernizează propriul sistem de informații pe baza principiilor SPIM. AEM asigură date corelate, ca parte a unui serviciu de date semantice, întreține hărți interactive și de colaborarea și, în general, promovează online și actualizează informațiile cu privire la starea mediului prin intermediul site-ului său.
Alte inițiative legate de SPIM relevante la momentul actual sunt:
Copernicus - punerea în aplicare a serviciilor de monitorizare care valorifică potențialul datelor de observare a Pământului
INSPIRE - îmbunătățirea accesului și standardizarea datelor privind mediul, pentru o mai bună integrare
IEV – extinderea SPIM spre vecinătatea europeană
GEO/GEOSS - crearea unui Sistem de sisteme globale de observare a Pământului
UN-GGIM – asigurarea datelor și informațiilor pentru Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/about-us/what/sistemul-partajat-de-informatii-referitoare/sistemul-partajat-de-informatii-referitoare or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-23 04:30
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane