All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Economia Europei depinde de un flux neîntrerupt de resurse și materiale naturale, și anume apă, culturi, lemn, metale, minereuri și vectori energetici, iar importurile furnizează o proporție substanțială din aceste materiale. Aflată în creștere, această dependență ar putea reprezenta o sursă de vulnerabilitate, având în vedere intensificarea concurenței mondiale pentru resurse naturale.
În ultimii ani, conceptul de economie circulară și politicile conexe au abordat la scară largă utilizarea resurselor, producția, consumul și deșeurile. Acest concept vizează închiderea circuitului materialelor prin menținerea cât mai mult timp în economie a valorii produselor, materialelor și resurselor. Astfel se reduc efectiv generarea de deșeuri și utilizarea de materii prime, obținându-se în același timp o reducere a presiunilor asociate.
Utilizarea resurselor, precum și generarea și tratarea deșeurilor duc la presiuni semnificative asupra mediului în etapele de extracție, producție, utilizare și la sfârșitul ciclului de viață. Ca atare, printre obiectivele politicii de mediu se numără reducerea cantității de materiale utilizate în economie, utilizarea mai eficientă a resurselor, reducerea generării de deșeuri și transformarea deșeurilor în resurse.
În ultimul deceniu, utilizarea resurselor în Europa a scăzut. Acest lucru este legat în mare măsură de tendințele de creștere economică și de schimbările structurale din economie, apărute în urma crizei financiare. În prezent, utilizarea resurselor și utilizarea eficientă a resurselor variază foarte mult de la o țară la alta și unele din presiunile aferente au loc în afara granițelor Europei, din cauza comerțului mondial.
În ultimii ani, accentul s-a pus pe securitatea aprovizionării cu materii prime critice. Acum însă, un aspect esențial al economiei circulare este evitarea generării de deșeuri și gestionarea deșeurilor.
Europa continuă să genereze o cantitate mare de deșeuri, deși tendințele privind generarea de deșeuri sunt destul de stabile, iar tendința este ca generarea de deșeuri să se disocieze de dezvoltarea economică. În același timp, deșeurile sunt percepute din ce în ce mai mult ca o resursă valoroasă pentru economia europeană. Ponderea deșeurilor reciclate crește încet, iar cantitatea de deșeuri care ajung în depozitele de deșeuri este în scădere. Cu toate acestea, diferențele de performanță între țări sunt încă mari.
Legislația UE cuprinzătoare în domeniul deșeurilor este un factor esențial pentru o mai bună gestionare a deșeurilor.
PAM 7 identifică intensificarea utilizării eficiente a resurselor ca fiind unul din cele trei obiective esențiale ale sale în vederea realizării viziunii pentru 2050, „O viață bună, în limitele planetei noastre”:
Obiectivele ample ale PAM 7 sunt susținute de o serie de instrumente de politică mai specifice. Utilizarea eficientă a resurselor, precum și deșeurile și resursele secundare sunt elemente esențiale ale așa-numitei politici privind economia circulară. Planul de acțiune al UE pentru economia circulară a stabilit un program de acțiune concret și ambițios, cu măsuri care să acopere întregul ciclu.
Politici specifice abordează diferitele elemente ale paradigmei economiei circulare. În cazul utilizării eficiente a resurselor, printre ele se numără Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor și Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
O altă grupă de politici vizează trecerea de la modelul liniar de creștere „luăm - producem - consumăm - aruncăm” la un model circular, bazat pe menținerea utilității produselor, a componentelor și a materialelor și pe păstrarea valorii lor în economie. Astfel cum se precizează în Planul de acțiune al UE pentru economia circulară, acest lucru va necesita modificări de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, și anume în proiectarea produselor, modelele de afaceri, opțiunile de consum și evitarea generării de deșeuri și gestionarea lor.
Legislația UE în domeniul deșeurilor este unul dintre principalii săi vectori politici. Principalele directive ale UE privind deșeurile au fost revizuite în 2018. Acestea sunt Directiva-cadru privind deșeurile, Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, Directiva privind depozitele de deșeuri, Directiva privind bateriile și acumulatorii, Directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și Directiva privind vehiculele scoase din uz.
Directivele revizuite măresc nivelul de ambiție pentru reciclarea deșeurilor municipale și a deșeurilor de ambalaje, depozitele de deșeuri municipale trebuind reduse în continuare. Deșeurile alimentare trebuie reduse la jumătate până în 2030, iar deșeurile periculoase și deșeurile biologice provenite din gospodării vor trebui colectate separat. În plus, noile norme prevăd utilizarea într-o mai mare măsură a unor instrumente economice eficace, cum ar fi schemele de răspundere extinsă a producătorilor.
AEM investește permanent în consolidarea bazei de cunoștințe privind utilizarea eficientă a resurselor și economia circulară, inclusiv deșeurile, precum și în consolidarea capacităților și transferul de experiență în cadrul Rețelei europene de informare și observare a mediului (Eionet).
AEM analizează fluxurile de materiale, precum și datele și informațiile despre deșeuri și produce indicatori și evaluări conexe. Progresele în materie de politică sunt analizate în trei serii de raportare paralele privind evitarea generării de deșeuri și utilizarea eficientă a resurselor/economia circulară. O perspectivă cuprinzătoare este oferită de rapoartele privind economia circulară și de contribuțiile la evaluările integrate, precum seria AEM intitulată „Raportul privind starea mediului în Europa - situația actuală și perspective” (SOER).
În mod periodic sunt elaborate analize detaliate ale anumitor aspecte ale utilizării eficiente a resurselor și ale politicilor privind economia circulară, pe teme cum ar fi monitorizarea, obiectivele, instrumentele de piață și alte strategii de intervenție.
Interacțiunea părților interesate și consolidarea capacităților asociate cu aceste evaluări reprezintă un element important al activității, cu comunicări și ateliere periodice ale Eionet cu centrele naționale de referință, pe teme privind deșeurile, utilizarea eficientă a resurselor și economia circulară.
Activitățile actuale sunt orientate în primul rând către îmbunătățirea bazei de dovezi privind utilizarea eficientă a resurselor, economia circulară și deșeurile. Sunt prevăzute contribuții la seria SOER, punându-se accentul pe informații tematice (deșeuri și utilizarea resurselor), precum și pe analize sistemice ale tranziției către o economie circulară.
În directivele revizuite privind deșeurile, AEM a primit sarcina de a sprijini punerea în aplicare a legislației privind deșeurile în statele membre ale UE. O dată la 2 ani, AEM va revizui programele naționale de evitare a generării de deșeuri și va evalua progresele înregistrate în evitarea generării de deșeuri și tranziția către economia circulară.
În ceea ce privește gestionarea deșeurilor, AEM va sprijini Comisia Europeană la evaluarea performanței statelor membre ale UE în realizarea obiectivelor nou definite pentru reciclarea și depozitarea deșeurilor municipale și reciclarea deșeurilor de ambalaje. Acest lucru va contribui la crearea unui mecanism de „alertă timpurie”.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/themes/waste/intro or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 04:37
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane