Către o sustenabilitate globală

Este încurajator să constatăm existența acestui angajament global, mai cuprinzător față de sustenabilitate. Recunoașterea faptului că dezvoltarea durabilă reprezintă atât o provocare, cât și o necesitate pentru țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare este cu siguranță un pas pe calea cea bună.

În acest context, obiectivul general enunțat de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu al Uniunii Europene este conform cu ODD-urile: „În 2050 vom trăi bine, în limitele ecologice ale planetei". În UE au fost instituite un număr însemnat de măsuri pentru atingerea acestui obiectiv, însă natura globală a economiei și a mediului înconjurător împiedică țările sau grupurile de țări ce acționează împreună (precum UE) să rezolve singure problemele de mediu. De exemplu, indiferent de locul în care au fost degajate, emisiile de gaze cu efect de seră contribuie la creșterea concentrațiilor atmosferice globale, producând efecte departe de sursă și, posibil, mult timp de acum încolo.

Fără un efort global și fără trecerea la o sustenabilitate autentică, riscăm să subminăm condițiile de trai și calitatea vieții la nivelul întregii planete. Raportul nostru intitulat „Mediul european – Starea și perspectiva 2015" (SOER 2015) arată că obișnuințele de consum și de producție actuale ne îmbunătățesc calitatea vieții – dar, în mod paradoxal, o și pun în pericol.

Ne apropiem de limită

SOER 2015 scoate în evidență și faptul că există semne că economiile noastre se apropie de limitele ecologice în care sunt înglobate și că se resimt deja unele efecte ale constrângerilor legate de resursele fizice și de mediu. Potrivit estimărilor existente, consumul total depășește capacitatea de regenerare a planetei cu peste 50 %, la nivel mondial. Cu alte cuvinte, consumăm mai mult decât poate produce planeta într-o perioadă dată fără a-și diminua capacitatea de producție.

Anumite tendințe globale majore creează și alte motive de îngrijorare. Astăzi, mai puțin de 2 miliarde de oameni din populația mondială de 7 miliarde sunt considerați consumatori din clasa de mijloc. Până în 2050, se estimează că numărul de locuitori ai planetei va ajunge la 9 miliarde, din care, peste 5 miliarde vor face parte din clasa de mijloc. Probabil că această creștere va intensifica concurența globală pentru resurse și va exercita presiuni suplimentare asupra ecosistemelor.

Utilizarea materiilor prime la nivel mondial s-ar putea dubla până în 2030. Se preconizează că în următorii 20 de ani cererea mondială de energie și de apă va crește cu 30 % până la 40 %. În mod similar, se preconizează că cererea totală de alimente, furaje și fibre va crește cu circa 60 % din prezent până în 2050.

Deficitul tot mai mare de resurse și concurența mai mare provoacă îngrijorare în ceea ce privește siguranța accesului la rezervele de resurse principale. Îngrijorările în creștere legate de asigurarea hranei și a alimentării cu apă și energie au stimulat achiziția de terenuri la nivel transnațional în ultimii 5-10 ani, în primul rând în țările în curs de dezvoltare.

Europa și sustenabilitatea globală

Uniunea Europeană este un actor important la nivel mondial în ceea ce privește producția și consumul. Amprenta ecologică a majorității țărilor europene depășește în prezent suprafața lor productivă din punct de vedere biologic („biocapacitatea"). În plus, având în vedere activitățile comerciale desfășurate între UE și restul lumii, o proporție considerabilă a presiunilor de mediu asociate consumului din UE se resimte în afara teritoriului Uniunii. De asemenea, ponderea amprentei ecologice a cererii de la nivelul UE exercitate în afara granițelor Uniunii a crescut în ultimul deceniu atât în ceea ce privește solul, apa și utilizarea materiilor prime, cât și în ceea ce privește emisiile atmosferice.

În ultimii ani, problemele globale de mediu au fost exprimate sub formă de puncte critice, limite și lacune. Această clasificare nu a fost adoptată încă de societate, economii, sisteme financiare, ideologii politice și sisteme de cunoștințe, care încă nu operează cu ideea de granițe sau limite planetare. Cu toate acestea, planeta noastră deține cantități limitate de resurse esențiale, cum ar fi apa și solul.

Într-un sistem economic global, condiționat de resurse limitate și confruntat cu o cerere în creștere la nivel mondial, precum și cu degradarea tot mai mare a mediului, singura opțiune viabilă rămâne o economie ecologică și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Trecerea la economia ecologică presupune schimbări fundamentale în modul în care producem și consumăm bunuri și servicii, construim orașe, asigurăm transportul oamenilor și al bunurilor, cultivăm hrană și așa mai departe.

Politicile care au ca scop ecologizarea economiei nu trebuie privite drept obstacole sau considerate costisitoare. Dimpotrivă, ele pot fi transformate în șanse. Multe sectoare economice din Europa au reușit să reducă cererea de materii prime și cantitatea de emisii sau să elimine legătura dintre creșterea economică și emisii. De exemplu, sectorul industriei de mediu a crescut în dimensiuni cu peste 50 % între 2000 și 2011. Este unul dintre puținele sectoare economice din UE care au prosperat din 2008, când a început criza financiară.

În mod similar, creșterea populației și concurența tot mai mare pentru resurse pot fi privite tot ca forțe de declanșare a schimbărilor sistemice necesare. Pentru a le face față, putem începe să construim în întreaga lume orașe care să țină seama de principiile amenajării spațiale și ale căror sisteme-cheie, cum ar fi cel energetic, cel de mobilitate și cel de transport, să nu exercite presiune asupra capitalului natural și să se apropie cât mai mult de standardele „zero emisii de dioxid de carbon" și „zero deșeuri".

Hans Bruyninckx
Director executiv AEM

Editorial publicat în ediția nr. 2015/3 a buletinului informativ AEM, septembrie 2015.