Biodiversitatea - Ecosistemele

În prezent asistăm însă la un declin constant al biodiversității, cu consecințe profunde pentru lumea naturală și pentru starea de bine a oamenilor. Principalele cauze ale acestui declin sunt modificările aduse habitatelor naturale de către sistemele intensive de producție agricolă, de construcții, de carierele de exploatare minieră, de exploatarea excesivă a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor și solurilor, de speciile alogene invazive, de poluare și, într-o măsură din ce în ce mai mare, de schimbările climatice globale. Rolul uriaș pe care îl are biodiversitatea în asigurarea durabilității lumii și a vieților noastre face ca declinul ei continuu să fie cu atât mai îngrijorător.

În Europa, activitatea umană a modelat biodiversitatea încă de la răspândirea agriculturii și a creșterii animalelor, cu peste 5 000 de ani în urmă. Însă revoluția agricolă și cea industrială din ultimii 150 de ani au determinat schimbări dramatice și accelerate în ceea ce privește destinația terenurilor, intensificarea agriculturii, urbanizarea și abandonarea terenurilor. La rândul lor, aceste schimbări au dus la dispariția multor practici (de exemplu, a metodelor agricole tradiționale) care contribuiau la menținerea unor spații naturale bogate în biodiversitate.

Nivelul ridicat al consumului pe cap de locuitor și al producției de deșeuri din Europa face ca impactul nostru asupra ecosistemelor să se răsfrângă mult dincolo de suprafața continentului. Stilul de viață european se bazează masiv pe importul de resurse și produse din toată lumea, ceea ce încurajează adesea o exploatare nesustenabilă a resurselor naturale din afara Europei.

Noile obiective mondiale și ale Uniunii Europene de stopare și de inversare a declinului biodiversității până în 2020 sunt ambițioase, iar pentru realizarea lor va fi nevoie de îmbunătățirea modului de aplicare a politicilor, a coordonării între sectoare și a metodelor de gestionare a ecosistemelor, precum și de o înțelegere mai vastă a valorii biodiversității. 

Politicile UE în domeniu

Deși s-a recunoscut, la diferite niveluri, faptul că obiectivul de stopare a declinului biodiversității nu a fost încă realizat, stabilirea unui asemenea obiectiv a dus cu siguranță la sensibilizarea publicului larg în această privință. Față de anul 2001, politicile de combatere a declinului biodiversității și indicatorii de evaluare a progreselor s-au îmbunătățit semnificativ.

Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 va contribui la o mai mare integrare a nevoilor legate de biodiversitate în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor sectoriale. Prin cele șase obiective ale sale, strategia are în vedere natura (obiectivul 1), ecosistemele și refacerea lor (obiectivul 2), utilizarea durabilă a resurselor naturale, terestre și maritime ale Europei prin agricultură, silvicultură și pescuit (obiectivele 3 și 4), problema speciilor alogene (obiectivul 5) și efectele globale ale Uniunii Europene (obiectivul 6). Strategia în domeniul biodiversității pentru 2020 contribuie la realizarea obiectivului privind capitalul natural, stabilit în  Al șaptelea program de acțiune pentru mediu până în 2020 (PAM 7), intitulat „O viață bună, în limitele planetei noastre”, care a intrat în vigoare în ianuarie 2014 și care va orienta politica europeană de mediu până în 2020. Ambele documente își extind viziunea pe termen lung până în 2050. 

Viziunea și obiectivul principal ale strategiei în domeniul biodiversității
Viziunea
Până în 2050, biodiversitatea Uniunii Europene și serviciile ecosistemice pe care aceasta le oferă – capitalul său natural – vor fi protejate, valorificate și refăcute în mod corespunzător, având în vedere valoarea intrinsecă a biodiversității și contribuția esențială a serviciilor ecosistemice la bunăstarea oamenilor și la prosperitatea economică, pentru a se evita schimbările catastrofale generate de pierderea biodiversității.
Obiectivul principal
Stoparea pierderii biodiversității și a degradării serviciilor ecosistemice din UE până în 2020 și refacerea lor în măsura posibilului, odată cu sporirea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității pe plan mondial.

Strategia în domeniul biodiversității pentru 2020 vine în continuarea Planului de acțiune al UE privind biodiversitatea, lansat în 2006, trăgând învățăminte din implementarea lui și propunându-și obiective mai ambițioase. În plus, strategia este în deplină concordanță cu Convenția ONU privind diversitatea biologică, care a stat la baza ei și care reprezintă cea mai importantă politică mondială privind biodiversitatea, fiind dedicată stopării declinului biodiversității și, prin aceasta, a declinului serviciilor ecosistemice până în 2020. 

În octombrie 2010, 193 de părți la Convenția ONU privind diversitatea biologică, printre care Uniunea Europeană și toate statele sale membre, s-au reunit în Japonia. La această a zecea reuniune a părților la convenție au fost adoptate o serie de acorduri istorice, printre care așa-numitul obiectiv de la Aichi, care oferă un cadru în care țările să demareze activități importante de menținere, consolidare și refacere a biodiversității, a ecosistemelor și a serviciilor acestora. 

În calitatea sa de parte la convenție, UE are obligația de a-și armoniza politica proprie privind biodiversitatea cu angajamentele internaționale menționate. Acest lucru se reflectă în PAM 7, prin obiectivul strategic privind anul 2020 și viziunea privind anul 2050 ale acestui program. Viziunea privind anul 2030, stabilită în obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, consolidează și mai mult și confirmă procesul de elaborare de politici, în special în ceea ce privește integrarea lor în politici sectoriale. 

În 2015, evaluarea la jumătatea perioadei a strategiei în domeniul biodiversității pentru 2020 a concluzionat că, în ansamblu, declinul biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice din UE s-au accentuat după sistemul de referință al UE în domeniul biodiversității pentru 2010. Acest lucru este confirmat și de raportul Agenției Europene de Mediu intitulat Mediul european – Starea și perspectiva 2020. Înrăutățirea situației reflectă tendințele globale și are implicații grave asupra capacității biodiversității de a satisface nevoile umane în viitor. Deși numeroase succese înregistrate pe plan local demonstrează că acțiunea concretă produce rezultate pozitive, aceste exemple trebuie extinse pentru a obține un impact măsurabil asupra tendinței în general negative.

Politica UE de conservare a naturii se bazează pe două acte legislative principale: Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele. Cele două directive constituie baza rețelei Natura 2000, o rețea de rezervații naturale menită să protejeze speciile și habitatele care prezintă un interes deosebit pentru Europa.

Pentru apele interioare și apele marine există câte o directivă-cadru: Directiva-cadru privind apa și Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”. Acestea au stabilit obiective pentru elementele biotice și abiotice ale ecosistemelor, care vor contribui la atingerea obiectivelor strategiei în domeniul biodiversității pentru 2020 și ale PAM 7 în ceea ce privește biodiversitatea, ecosistemele și serviciile lor. 

Activitățile AEM

AEM lucrează în mod activ pentru a le furniza factorilor de decizie și cetățenilor europeni cele mai recente informații disponibile cu privire la biodiversitatea și ecosistemele europene. Activitatea generală a AEM în acest domeniu constă în sprijinirea și fundamentarea elaborării și punerii în aplicare a politicilor prin date, informații/indicatori și evaluări care integrează analiza speciilor și a habitatelor în evaluări mai ample ale ecosistemelor și ale serviciilor acestora. 

AEM susține directivele privind natura menționate anterior prin transmiterea de informații pe Reportnet și prin Centrul de Date privind Biodiversitatea și conlucrează strâns cu Rețeaua europeană de informare și observare a mediului a AEM (Eionet) și cu Centrul Tematic European pentru Biodiversitate. Printre activitățile sale principale se numără:

• sistemul european de informații privind biodiversitatea (BISE);
• Sistemul european de informații privind natura (EUNIS);
• Natura 2000;
• Indicatorii europeni simplificați (SEBI2020);
• un proiect de inovare prin cunoaștere a contabilizării capitalului natural și a serviciilor ecosistemice (KIP INCA);
• cartografierea și evaluarea ecosistemelor și a serviciilor acestora (MAES).

Perspective

Sistemele de informații ale AEM trebuie perfecționate în vederea respectării directivelor privind natura, a Strategiei UE în domeniul biodiversității și a Strategiei privind biodiversitatea globală. În special Sistemul european de informații privind biodiversitatea, un portal web care centralizează informații despre biodiversitatea europeană (politici, date și evaluări) într-un singur loc, va fi dezvoltat în continuare de AEM. 

AEM va continua să depună eforturi pentru a dezvolta indicatori și a elabora evaluări bazate pe metodologii solide, relevante pentru politici și prezentate la momentul oportun. Acestea vor avea în vedere nevoile rezultate din analiza eficacității politicilor, în special din evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei în domeniul biodiversității pentru 2020 și din evaluările ecosistemelor subglobale/regionale, și vor sprijini platformele de interfață între politici și știință la nivel european și mondial, de exemplu Platforma interguvernamentală științifico-politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice.