All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
Raportul „Mediul european — Starea și perspectiva 2020” îndeamnă țările europene, liderii și factorii de decizie să acționeze acum și să utilizeze următorul deceniu pentru a extinde radical și a accelera acțiunile prin care Europa să-și poată atinge obiectivele și țintele politicii de mediu pe termen mediu și lung, în vederea evitării schimbărilor și daunelor ireversibile asupra mediului în care trăim. Imaginea pe care o conturăm este urgentă și oarecum negativă, dar este important de reținut că SOER 2020 conține o abordare orientată spre soluții pentru provocările cu care ne confruntăm și că încă putem schimba direcția. Raportul cuprinde o întreagă parte — trei capitole — referitoare la înțelegerea sistemelor (cum ar fi energia, mobilitatea și alimentația) și explicarea motivului pentru care o perspectivă sistemică este necesară și utilă pentru a înțelege sistemele și a aduce în discuție cunoștințele orientate spre soluții. În cadrul raportului, prezentăm puncte de sprijin destul de concrete, de exemplu, în legătură cu guvernele și factorii de decizie în sens mai larg, orașele, precum și sistemele financiare și fiscale.
În calitate de raport emblematic al AEM, acesta oferă cea mai cuprinzătoare imagine a situației din Europa în ceea ce privește mediul și clima. Conform regulamentului nostru de înființare, avem totodată obligația de a elabora raportul o dată la cinci ani. Însă și mai important este faptul că numeroase persoane îi acordă atenție, în special din instituțiile Uniunii Europene, deoarece conectează evaluarea noastră globală în domeniul mediului și al climei la o gamă largă de ținte ale politicilor europene. Prin urmare, este adus în atenția factorilor de decizie într-o măsură mai mare ca celelalte evaluări ale AEM și, în multe situații, este utilizat ca punct de referință.
SOER 2020 a fost deja utilizat pentru a sprijini comunicarea Pactului ecologic european, care a fost prezentată la scurt timp după publicarea raportului. De asemenea, Comisia Europeană a recunoscut raportul nostru ca o evaluare importantă care va sta la baza dezvoltării ulterioare și punerii în aplicare a Pactului ecologic european. Acest lucru nu înseamnă că factorii de decizie din UE analizează doar SOER 2020, ci, în funcție de domeniul în care activează, se îndreaptă către domenii tematice specifice pentru a obține informații mai detaliate.
La rândul lor, țările folosesc SOER ca punct de referință, mai ales în legătură cu ce se întâmplă la scară europeană. Este evident însă că multe dintre soluții sunt transfrontaliere, iar multe dintre problemele pe care le tratăm sunt universale și nu se limitează la anumite țări, cum ar fi rolul diferitelor organisme de finanțare pentru diferite aspecte ale tranzițiilor spre sustenabilitate. Dacă analizăm capitalul natural, investițiile publice sunt cele care vor trebui în principal mobilizate, iar în energie și transport, practica obișnuită o reprezintă cotele private și publice ale finanțării. Acest lucru se aplică aproape tuturor țărilor.
SOER 2020 este un raport amplu. Redactarea a implicat aproximativ 20 de autori principali și 40 de autori suplimentari. Raportul are aproximativ 500 de pagini, conceptualizate și redactate în ultimii 3 ani și jumătate. Aceste pagini sunt însă doar vârful aisbergului în raport cu cele aproximativ 50 de rapoarte și note de informare elaborate de AEM în fiecare an. De fapt, SOER 2020 trece în revistă activitatea noastră din ultimii cinci ani de la publicarea ultimului raport SOER din 2015. La baza SOER 2020 stau aproape 300 de rapoarte și note de informare, iar aceste produse sunt, la rândul lor, susținute de indicatori și de alte produse digitale(web).
Raportul SOER 2020 s-a angajat într-o abordare foarte iterativă și integrată pentru a consolida analiza interconexiunilor dintre teme. Evaluarea cuprinde, de asemenea, aproximativ 100 de pagini de referințe, punând accent pe susținerea declarațiilor noastre cu dovezi științifice.
Referințele sunt întotdeauna esențiale pentru rapoartele SOER, dar și atunci când vine vorba de rigoarea științifică în privința procesului de formulare și revizuire. Pentru acest raport, am decis să investim într-o abordare îmbunătățită a evaluării și comunicării aspectelor legate de calitate și incertitudine. Acest lucru se reflectă pe tot parcursul raportului, care cuprinde tabele de sinteză concise în care cititorii găsesc informații referitoare la tendințe din trecut și perspective, la soliditatea dovezilor, la gradul în care este implicat avizul experților, precum și la deficitele de informații și date cheie.
Întrevedem deja următorii pași, deoarece raportul SOER 2020 contribuie la acțiunea Pactului ecologic european. În plus, anul viitor vom elabora o continuare a raportului, care va actualiza unele părți ale SOER 2020. Noul raport va cuprinde, de exemplu, o nouă evaluare a biodiversității și patrimoniului natural pe baza celor mai recente raportări din perioada 2013-2018 în cadrul directivelor privind păsările și habitatele. Acesta este scopul noului raport, și anume să se demonstreze cum pot fi susținute acțiunile prin cunoștințe, pentru îndeplinirea priorităților care decurg din pachetul Pactului ecologic european.
Această abordare va constitui, de asemenea, baza pentru pregătirea raportului SOER 2025. Intenționăm să menținem structura de bază a SOER 2020 cu evaluări tematice și sectoriale completate de o perspectivă orientată spre sisteme și soluții, întrucât aceasta devine tot mai relevantă.
Tobias Lung
Expertul AEM în materie de coordonare și evaluare SOER
Editorial publicat în ediția din decembrie 2019 a Buletinului informativ AEM 04/2019
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/articles/raportul-aem-intitulat-mediul-european or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 03:50
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane