următorul
anteriorul
articole

Article

Monitorizarea progresului Europei privind îndeplinirea obiectivelor în materie de climă și energie stabilite pentru 2020

Schimba limba
Article Publicată 2018-01-29 Data ultimei modificări 2021-05-11
5 min read
Photo: © Perry Wunderlich, NATURE@work /AEM
Uniunea Europeană (UE) s-a angajat să îndeplinească o serie de obiective în materie de climă și de energie care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea eficienței energetice și stimularea utilizării surselor de energie regenerabile. Cum monitorizează AEM progresul statelor membre ale UE pentru îndeplinirea acestor obiective? I-am solicitat doamnei Melanie Sporer, expert al AEM în materie de atenuare a schimbărilor climatice și energie electrică, să explice rolul agenției în cadrul acestei activități. Aceasta a explicat, de asemenea, progresul anual în cel mai recent raport „Tendințe și proiecții”.

De ce elaborează AEM un raport „Tendințe și proiecții”, de ce este acesta relevant?

Raportul nostru anual „Tendințe și proiecții” constituie o parte importantă a procesului de monitorizare și de raportare a datelor pe care îl desfășurăm. Evaluăm progresul statelor membre și al UE în ansamblu în ceea ce privește obiectivele în materie de climă și energie pe care le-au stabilit. Pentru 2020, acestea includ o reducere cu 20 % a gazelor cu efect de seră, o pondere de 20 % a surselor de energie regenerabile în consumul de energie final brut și atingerea unei ținte de eficiență energetică de 20 %.

Scopul evaluării constă în prezentarea progreselor actualizate înregistrate de UE în ansamblu și de statele membre în mod individual în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor. Acest exercițiu ne permite să verificăm dacă sunt necesare eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivelor stabilite pentru 2020, precum și a obiectivelor pe termen mai lung stabilite pentru 2030 și ulterior acestei date (2050). Raportul compilează și analizează în detaliu toate datele și informațiile referitoare la progresul către îndeplinirea obiectivelor în cadrul unei singure evaluări a UE. Acesta are un rol valoros nu doar pentru factorii de decizie politică de la nivel european și național, ci și pentru ONG-uri, cercetători și public, dacă doresc să monitorizeze progresul și să înțeleagă diferitele tendințe. Faptul că datele sunt raportate direct de către țări (și verificate ulterior de către AEM) ne permite, de asemenea, să ne concentrăm direct asupra țărilor care nu se ridică la înălțimea propriilor obiective stabilite.

Care sunt elementele principale ale raportului „Tendințe și proiecții” pentru acest an?

Cele mai importante rezultate ale raportului pentru acest an relevă faptul că UE în ansamblu este pe cale să își îndeplinească obiectivele stabilite pentru 2020, în toate cele trei domenii. Cu toate acestea, situația este diferită în statele membre. În plus, dacă analizăm obiectivele mai ambițioase pe termen mai lung, raportul indică în mod clar că trebuie să ne intensificăm cu adevărat eforturile în acest sens.

În ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, UE se afla deja sub obiectivul de 20 % în 2015 și a redus și mai mult emisiile în 2016. Pentru acești ani, am observat o reducere de 22 % și, respectiv, 23 % comparativ cu anul 1990.

În ceea ce privește energia regenerabilă, în 2015 și 2016 am înregistrat progrese suficiente pentru a depăși traiectoria indicativă spre ponderea vizată de 20 % a surselor regenerabile în consumul de energie final. Răspândirea constantă a surselor de energie regenerabile în configurația energetică a Uniunii Europene continuă, iar UE în ansamblu se află la un nivel de 17 %. Dacă răspândirea surselor de energie regenerabile continuă în ritmul de acum, UE va îndeplini obiectivul de 27 % pentru consumul de energie provenită din surse regenerabile stabilit pentru 2030, însă există unele dovezi care indică faptul că răspândirea surselor de energie regenerabile a încetinit în 2015 și 2016 comparativ cu ritmul mediu înregistrat începând cu anul 2005. În absența unor politici naționale clare, este posibil ca aceasta să încetinească și mai mult după anul 2020.

În ceea ce privește eficiența energetică, situația este puțin diferită anul acesta. Între anii 2005 și 2014 s-a observat o tendință descendentă în ceea ce privește consumul de energie la nivel global. În anii 2015 și 2016, consumul de energie a crescut ușor, ceea ce înseamnă că tendința pe termen lung nu s-a modificat, însă această evoluție trebuie observată cu atenție. Este important să se ia măsuri suplimentare pentru a asigura că UE se încadrează în graficul prevăzut. Statele membre trebuie să își consolideze eforturile pentru a menține controlul asupra consumului de energie, mai ales în cazul în care creșterea economică actuală continuă. În plus, este o chestiune de ambiție. Statele membre sunt libere să își stabilească propriile obiective naționale, însă, luate împreună, obiectivele naționale sunt mai puțin ambițioase decât obiectivul adoptat la nivelul UE. Cu alte cuvinte, nivelul global de ambiție al țărilor nu este suficient în prezent pentru a îndeplini obiectivul UE.

Care sunt domeniile dificile specifice în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor?

În ceea ce privește reducerea emisiilor, este clar că sectoarele necomerciale, precum transporturile, construcțiile și agricultura, sunt cele care pun probleme statelor membre. Acestea sunt sectoarele pentru care emisiile nu fac obiectul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii. Statele membre dețin obiective naționale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care acoperă aceste sectoare, astfel cum sunt stabilite în Decizia privind partajarea eforturilor (ESD). În pofida tendinței globale descendente în sectoarele necomerciale, emisiile din sectorul transporturilor au crescut din nou în ultimii ani. În plus, statele membre preconizează în prezent doar reduceri limitate ale emisiilor ESD până în anul 2030. Cele mai mari reduceri sunt preconizate în sectorul construcțiilor.

Care este baza raportului „Tendințe și proiecții”? Care sunt celelalte activități din domeniul obiectivelor stabilite pentru 2020 pe care le desfășoară AEM?

În cadrul AEM, desfășurăm numeroase activități de analiză a datelor, inclusiv verificări ale calității și monitorizarea progreselor, deseori în strânsă colaborare cu Comisia Europeană. Publicăm indicatorii care completează evaluările. De asemenea, elaborăm profiluri naționale în materie de climă și energie, care prezintă grafice comparative pe țări și progresele realizate pentru îndeplinirea obiectivelor naționale. Majoritatea datelor utilizate sunt raportate de statele membre prin intermediul mecanismelor de raportare ale UE.

De asemenea, ne implicăm în analiza anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Decizia privind partajarea eforturilor (în baza căreia statele membre au stabilit obiective privind emisiile pentru fiecare an între 2013 și 2020). În fiecare an, UE verifică conformitatea statelor membre. AEM joacă un rol important în acest proces: coordonăm acest exercițiu anual de verificare. Nu evaluăm conformitatea, însă pregătim datele, le verificăm și ne asigurăm că sunt consecvente și comparabile. Acesta este un exercițiu de amploare pe care îl realizăm cu ajutorul a 22 de revizori din diferite state membre, în perioada ianuarie - iunie.

De asemenea, agenția contribuie și la elaborarea altor rapoarte conexe. Un nou raport privind energia regenerabilă va fi publicat în curând. Aceste analize diverse se vor reflecta și în raportul nostru emblematic „Starea mediului”, care va fi publicat până în anul 2020.

 

Melanie Sporer

Expert al AEM în materie de atenuare a schimbărilor climatice și energie electrică

Interviu publicat în ediția 2017/4 a buletinului informativ al AEM, 15 decembrie 2017

 

 

Permalinks

Geographic coverage

Temporal coverage