All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Agresiunea militară rusă în Ucraina a schimbat viața ucrainenilor de la o zi la alta. Impactul acestui război nejustificat se resimte nu numai în Ucraina, ci și în afara granițelor Ucrainei și va continua să ne afecteze pe toți mulți ani și chiar multe generații.
Anul 2021 a fost marcat de pandemia de COVID-19 și de efectele schimbărilor climatice. Ca urmare a creșterii prețurilor la energie și a preocupărilor legate de sănătate, în 2022 sunt necesare decizii dificile pentru redresarea Europei. Amânarea acțiunii sau ambițiile mai scăzute pot avea costuri sociale și economice mai mari pe termen lung. Abordarea inegalităților sociale în tranziția către sustenabilitate este esențială pentru un viitor mai bun pentru noi toți.
Agenția Europeană de Mediu cooperează cu numeroase țări, inclusiv cu cele din Balcanii de Vest. Cum consolidează această cooperare activitatea UE în domeniul mediului și ce beneficii aduce aceasta Albaniei, Bosniei și Herțegovinei, Muntenegrului, Macedoniei de Nord, Serbiei și Kosovo? Am discutat cu Luc Bas, șeful Programului de coordonare, rețele și strategie, despre modul în care AEM colaborează cu aceste țări pentru a îmbunătăți mediul.
Pe lângă furnizarea de informații sigure despre mediu și climă, Agenția Europeană de Mediu (AEM) face demersuri pentru a-și îmbunătăți propria performanță de mediu ca organizație. Am stat de vorbă cu Melanie Sporer, care coordonează aceste eforturi la AEM utilizând sistemul de management de mediu și audit (EMAS) al UE.
Adaptarea la efectele schimbărilor climatice reprezintă o prioritate de top în Uniunea Europeană. Ce anume stimulează orașele să pună în aplicare măsuri importante care să atenueze aceste efecte și să sporească reziliența și sustenabilitatea centrelor urbane? Am întrebat-o pe Ivone Pereira Martins, expert al AEM în domeniul sustenabilității urbane, care sunt măsurile luate de agenție pentru a contribui la acest demers esențial.
Poluarea atmosferică, poluarea fonică și impactul schimbărilor climatice reprezintă riscuri majore pentru sănătatea și starea de zi cu zi a europenilor. Am stat de vorbă cu Catherine Ganzleben, șefa Grupului pentru poluare atmosferică, mediu și sănătate, cu Alberto González, expert AEM în calitatea aerului, și cu Eulalia Peris, expertă AEM în poluarea fonică, pentru a afla mai multe despre eforturile AEM de îmbunătățire a cunoștințelor în acest important domeniu de activitate.
Strategia noastră comună ne indică direcția de urmat, prezentând o nouă modalitate de colaborare și creare de cunoștințe – mai agilă, mai reactivă, mai proactivă și cu mai multă valoare practică, adaptată provocărilor cu care ne vom confrunta și cunoștințelor de care vom avea nevoie în următorul deceniu.
Știm că poluarea cu materiale plastice și deșeurile de plastic sunt o problemă importantă de mediu. În ultimii ani, au fost introduse pe piață noi produse din plastic, susținându-se că sunt mai bune pentru mediu. O informare publicată recent de Agenția Europeană de Mediu (AEM) evaluează caracteristicile ecologice ale acestor produse. Pentru a afla mai multe, am stat de vorbă cu Almut Reichel, expertul AEM în utilizarea durabilă a resurselor și în gestionarea deșeurilor.
La începutul acestei luni, Agenția Europeană de Mediu a publicat raportul „Mediul european — Starea și perspectiva 2020 (SOER 2020)”. Raportul a concluzionat că Europa nu își va atinge obiectivele stabilite pentru 2030 dacă nu se întreprind acțiuni urgente în următorii 10 ani pentru a stopa rata alarmantă a declinului biodiversității, impactul crescând al schimbărilor climatice și consumul excesiv de resurse naturale. De asemenea, a oferit câteva soluții cheie care ar contribui la readucerea Europei pe drumul cel bun pentru a atinge aceste obiective. Am discutat cu Tobias Lung, expertul AEM în materie de coordonare și evaluare SOER, cu privire la rolul SOER 2020.
Anul 2019 va rămâne în memoria noastră ca un moment de cotitură pentru măsurile în domeniul climei și al mediului în Europa. Milioane de europeni și de cetățeni din lumea întreagă au participat la demonstrații și au cerut insistent factorilor de decizie politică să ia măsuri. Evaluările științifice bazate pe dovezi, printre care se numără și raportul privind starea mediului al Agenției Europene de Mediu (SOER 2020), au subliniat magnitudinea provocărilor care ne așteaptă și nevoia de a acționa urgent. Toate aceste chemări la acțiune iau acum forma unei foi de parcurs strategice: Pactul ecologic european, prezentat de Comisia Europeană, este un început promițător pentru deceniul critic care ne așteaptă.
Valurile de căldură și fenomenele meteorologice extreme din vara trecută au bătut din nou recordurile climatice în Europa, subliniind, din nou, importanța adaptării la schimbările climatice. Ne-am întâlnit cu Blaz Kurnik de la Agenția Europeană de Mediu (AEM), expert în impactul schimbărilor climatice și adaptarea la acestea pentru a discuta despre noul raport al AEM, apărut la începutul lunii, cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii în Europa.
Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene, a stabilit prioritățile politice ale echipei sale pentru următorii cinci ani. În centrul programului său se află un Pact ecologic european, care prezintă măsuri mai ambițioase pentru depășirea crizei climatice și a crizei biodiversității. Politicile europene vizează de mult timp combaterea degradării mediului și a schimbărilor climatice, înregistrând până acum atât succese, cât și eșecuri. Cu sprijinul publicului, care solicită din ce în ce mai mult luarea de măsuri, acest nou mandat politic — din care fac parte noua Comisie Europeană și noul Parlament European — reprezintă o șansă unică de extindere și accelerare a unei tranziții ecologice și echitabile în Europa.
Cum va arăta mediul în Europa peste 25 de ani? Vom reuși să ne concretizăm viziunea comună privind „o viață bună, în limitele planetei noastre”? Vom fi în măsură să limităm încălzirea globală și să construim orașe rezistente la schimbările climatice, înconjurate de o natură sănătoasă? Europenii sunt din ce în ce mai îngrijorați, după cum au arătat recentele alegeri pentru Parlamentul European. Următoarea generație a Europei reclamă, de asemenea, luarea de măsuri urgente, dar ce impact vor avea cererile lor pentru un viitor sustenabil asupra politicilor socioeconomice și de mediu ale Europei? La cea de-a 25-a aniversare a noastră, reflectăm asupra modului în care cunoștințele și politicile de mediu ale Europei s-au dezvoltat în ultimii 25 de ani și asupra modului în care noi, AEM împreună cu rețelele sale, putem sprijini eforturile în direcția sustenabilității în următorii 25 ani.
Deșeurile de plastic rămân o problemă enormă și tot mai stringentă. Dar ce face Uniunea Europeană pentru a o soluționa? Ioannis Bakas, expertul AEM în domeniul prevenirii generării de deșeuri, prezintă pe scurt raportul AEM privind prevenirea deșeurilor de plastic în Europa, care a fost publicat la începutul acestei luni.
Planeta noastră se confruntă cu provocări fără precedent în ceea ce privește mediul și clima, iar cumulate acestea reprezintă o amenințare la adresa bunăstării noastre. Dar încă nu este prea târziu pentru a lua măsuri ferme. Chiar dacă sarcina poate părea intimidantă, avem încă posibilitatea să reversăm unele tendințe negative, să ne adaptăm pentru a minimiza daunele, să refacem ecosistemele esențiale și să protejăm cu mai multă hotărâre ceea ce încă avem. Pentru a ne asigura durabilitatea pe termen lung, este necesar să percepem mediul, clima, economia și societatea ca părți inseparabile ale aceluiași întreg.
Uniunea Europeană (UE) are unul dintre cele mai ambițioase seturi de obiective de mediu și climatice din întreaga lume, cuprinzând o gamă largă de domenii de politică, de la calitatea aerului, deșeuri și calitatea apei, până la energie și transport. În baza datelor raportate de statele membre, Agenția Europeană de Mediu contribuie la monitorizarea progresului și la identificarea domeniilor în care sunt necesare eforturi suplimentare. De la înființarea sa, în urmă cu 25 de ani, AEM și-a dezvoltat în continuu activitatea privind datele și cunoștințele pentru a sprijini elaborarea politicilor în Europa.
Comisia Europeană a adoptat recent un pachet de propuneri legislative pentru a stimula finanțarea durabilă în Uniunea Europeană (UE). Propunerile Comisiei au la bază recomandările Grupului de experți la nivel înalt privind finanțarea durabilă, alcătuit din experți din societatea civilă, sectorul financiar, mediul academic și instituții europene și internaționale. Am discutat cu reprezentantul Agenției Europene de Mediu (AEM) în grupul de experți, Andreas Barkman, care se ocupă de consilierea strategică privind schimbările climatice și energia.
Uniunea Europeană (UE) s-a angajat să îndeplinească o serie de obiective în materie de climă și de energie care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea eficienței energetice și stimularea utilizării surselor de energie regenerabile. Cum monitorizează AEM progresul statelor membre ale UE pentru îndeplinirea acestor obiective? I-am solicitat doamnei Melanie Sporer, expert al AEM în materie de atenuare a schimbărilor climatice și energie electrică, să explice rolul agenției în cadrul acestei activități. Aceasta a explicat, de asemenea, progresul anual în cel mai recent raport „Tendințe și proiecții”.
Pentru majoritatea dintre noi, ideea de economie circulară încă reprezintă un concept abstract sau poate chiar îndepărtat în timp. În timp ce ecologizarea (prin sloganul „going green”) devine o temă tot mai populară în întreaga lume, multe persoane încă nu sunt conștiente de schimbările mai mari pe care va trebui să le facem în modul nostru de viață pentru a garanta un viitor durabil și pentru a asigura bunăstarea tuturor pe termen lung.
Peisajul european al datelor privind mediul s-a schimbat considerabil în ultimele patru decenii. Caracterul complex al degradării mediului impune o analiză mai sistemică și date relevante care să o susțină. În ultimii ani, activitatea Agenției Europene de Mediu a inclus din ce în ce mai des analize sistemice. AEM va continua să identifice noile problemele și să contribuie la îmbogățirea cunoștințelor Europei în materie de mediu înconjurător.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/themes/policy/articles/articles_topic or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-23 04:52
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane