All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Press Release
Conform evaluării noastre, calitatea apei pentru scăldat s-a îmbunătățit în mod semnificativ de-a lungul anilor. Din ce în ce mai multe zone pentru scăldat au îndeplinit cerințele minime privind calitatea apei și, mai mult decât atât, au ajuns să atingă nivelul de calitate „excelent”. În unele orașe, se poate înota și în locuri publice pentru scăldat din zonele portuare.
Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM
Raportul anual privind apa pentru scăldat , întocmit de Agenția Europeană de Mediu (AEM) și de Comisia Europeană, evaluează calitatea apei pentru scăldat pentru anul 2015 și indică locurile în care se preconizează că apa pentru scăldat va fi de bună calitate în 2016. Raportul conține rezultatele analizelor efectuate pe baza eșantioanelor prelevate din peste 21 000 de zone pentru scăldat costiere și continentale din statele membre ale UE, Elveția și Albania, indicând dacă acestea au fost sau nu contaminate cu materii fecale provenind din ape uzate sau de la animale. 96 % din zonele pentru scăldat au îndeplinit cerințele minime de calitate a apei, în timp ce mai mult de 84 % din aceste zone au atins nivelul „excelent”, pe baza unor criterii și mai exigente. De asemenea, mai multe zone turistice și orașe mari precum Blackpool, Copenhaga și München încep să beneficieze de investiții vizând îmbunătățirea sistemelor de canalizare, locurile pentru scăldat devenind mai curate în zonele portuare, în zonele riverane urbane și în zona plajelor din vecinătatea acestora. Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat:„96 % din zonele pentru scăldat din Europa se situează la un nivel acceptabil de calitate a apei, iar 84 % dintre acestea la un nivel excelent. Acesta este rezultatul a 40 de ani de investiții în infrastructura de alimentare cu apă și de tratare a apelor reziduale. Este un semn al faptului că legislația UE funcționează bine. Este, în același timp, o dovadă clară a faptului că un spațiu economic cu un nivel foarte înalt de dezvoltare precum spațiul european poate produce standarde de protecție a mediului la fel de înalte.” Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM, a declarat:„Conform evaluării noastre, calitatea apei pentru scăldat s-a îmbunătățit în mod semnificativ de-a lungul anilor. Din ce în ce mai multe zone pentru scăldat au îndeplinit cerințele minime privind calitatea apei și, mai mult decât atât, au ajuns să atingă nivelul de calitate „excelent”. În unele orașe, se poate înota și în locuri publice pentru scăldat din zonele portuare.” În ansamblu, calitatea apei pentru scăldat s-a îmbunătățit de-a lungul anilor. În 1991, 56 % din zonele pentru scăldat se ridicau la cele mai înalte standarde de calitate. Acest procent a crescut la 87 % în 2015, conform rezultatelor obținute din monitorizarea anuală, pe parcursul acestei perioade, a unui număr de aproximativ 9 600 de zone pentru scăldat. Alte concluzii esențiale
ContextPentru activități recreative precum înotul, contaminarea cu fecale reprezintă un motiv de preocupare din punct de vedere al sănătății publice. Frecventarea plajelor sau a lacurilor balneare contaminate poate duce la contractarea unor boli. Principalele surse de poluare sunt apa uzată și apa de scurgere provenită de la ferme și exploatații agricole. Acest tip de poluare se intensifică pe perioada ploilor abundente și a inundațiilor din cauza revărsării canalizărilor, astfel încât apele uzate poluate se scurg în râuri și mări. În urmă cu patruzeci de ani, cantități mari de apă uzată necontrolată, netratată sau tratată doar parțial erau revărsate în multe dintre apele Europei. În sezonul de scăldat 2015, pentru prima dată, toate statele membre ale UE au monitorizat zonele pentru scăldat de pe teritoriul lor în conformitate cu dispozițiile directivei europene revizuite privind apa pentru scăldat (2006/7/CE). Directiva prevede condițiile în care calitatea apei pentru scăldat poate fi clasificată ca fiind „excelentă”, „bună”, „satisfăcătoare” sau „nesatisfăcătoare” în funcție de nivelurile de bacterii fecale detectate. De asemenea, rezultatele raportului se vor afla în prim plan în perioada #EUGreenWeek, 30 mai — 3 iunie 2016, în cadrul temei mai ample a evenimentului din acest an, și anume „Investiții pentru un viitor mai verde”. Informații suplimentarePe lângă acest raport, AEM a publicat o hartă interactivă care indică nivelul de calitate corespunzător fiecărei zone pentru scăldat. Informații suplimentare, cum ar fi rapoartele de țară și directiva privind apa de scăldat, sunt disponibile pe site-ul SEE sau al Comisiei Europene. |
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/pressroom/newsreleases/patruzeci-de-ani-de-investitii or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 02:56
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane