All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
La nivel mondial, decesele cauzate de coronavirus au depășit, din păcate, pragul de 400 000 și numărul lor continuă să crească, în unele regiuni în ritm mai rapid decât în altele. Costurile și riscurile legate de (criza) COVID-19 sunt reale și necesită acțiune și solidaritate la nivel mondial.
Pentru a opri răspândirea virusului, numeroase țări, inclusiv aproape toate statele membre ale UE, au instituit măsuri de izolare stricte. Unele țări au reușit să reducă rata de infectare și încep să-și redeschidă cu prudență granițele. După primele luni, în care atenția s-a concentrat pe consecințele asupra sănătății și pe soluții urgente, a devenit, de asemenea, destul de clar că impactul economic al pandemiei este enorm și se va resimți încă mulți ani. Guvernele direcționează cheltuielile publice pentru a atenua efectele cele mai grave și a stimula economia. Vor fi utilizate aceste fonduri pentru a se reveni la lumea de dinainte de criza coronavirus sau pentru a construi o lume durabilă și echitabilă?
Europa a făcut o alegere clară: o Europă verde, digitală și rezilientă. În cadrul Pactului verde european, Comisia Europeană a propus deja o tranziție ambițioasă și justă pentru asigurarea unei sustenabilități pe termen lung, având în centrul atenției preocupările legate de mediu și climă. Pentru punerea în aplicare a acestei viziuni, au fost avansate pachete de politici majore, inclusiv strategiile Biodiversitatea și De la fermă la consumator, propuse recent.
Europa a făcut o alegere clară: o Europă verde, digitală și rezilientă
Aceste priorități se regăsesc la fel de clar și în propunerea de buget multianual al UE de 1 100 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027. În cadrul planului de redresare după această criză economică, Comisia Europeană a propus recent un nou instrument financiar suplimentar, „Next Generation EU” (UE - generația următoare), în valoare de 750 de miliarde EUR. Înglobate în obiective de politică bine definite, aceste fonduri pot susține transformarea economiei europene, contribuind la neutralitate climatică și la sustenabilitate, abordând în același timp inegalitățile sociale.
Pe întreaga durată a tranziției, volumul de cunoștințe va juca un rol esențial pentru a garanta că aceste fonduri sunt alocate unor acțiuni coerente în vederea realizării acestei viziuni comune.
Comunitatea mondială va avea nevoie de ani, dacă nu chiar zeci de ani, pentru a constata și evalua amploarea acestei crize, de la schimbări demografice și inegalități până la utilizarea resurselor și la tendințele în materie de emisii poluante. Cu toate acestea, există deja unele indicii care permit să se anticipeze modul în care măsurile de combatere a coronavirusului ar putea afecta mediul, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Printre primele rezultate cuantificabile ca urmare a măsurilor de combatere a coronavirusului se numără îmbunătățirea vizibilă a calității aerului. Datorită traficului rutier redus, în multe orașe europene în care s-au instituit restricții s-a constatat reducerea concentrațiilor unora dintre principalii poluanți atmosferici. Pentru a înțelege amploarea acestor îmbunătățiri, AEM monitorizează concentrațiile medii săptămânale de dioxid de azot, iar în unele orașe acestea au fost cu peste 50 % mai mici decât în aceeași săptămână din 2019. De asemenea, ne putem aștepta la reducerea poluării fonice generate de transportul rutier. Cu toate acestea, pe măsură ce activitățile economice se accelerează, aceste îmbunătățiri riscă să se inverseze.
Reducerea activităților economice poate duce și la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră în 2020. O evaluare completă bazată pe date concrete va fi disponibilă la sfârșitul anului 2021. Asemenea calității aerului, scăderea drastică a emisiilor își va inversa cu siguranță tendința, pe măsură ce economia începe să se redreseze.
Pretutindeni în lume se constată că fauna și flora sălbatică se recuperează datorită reducerii activităților umane sau că materiale plastice de unică folosință ajung în cantitate mai mare în mediul înconjurător. Cercetători și autorități publice din Europa și din lume elaborează inițiative pentru a identifica și a valida aceste tendințe.
Pentru a ne asigura că ne continuăm mersul spre un continent și o planetă durabile și neutre pentru climă, vom face disponibil volumul crescând de cunoștințe deținute de AEM și de partenerii noștri și vom facilita o dezbatere informată pe noua noastră platformă: Planeta post-corona.
Trecem printr-o perioadă dificilă. Totul în jurul nostru s-a schimbat într-un ritm fără precedent și în timp foarte scurt: socializarea, viața profesională, învățământul, concediile, oportunitățile de muncă și conectivitatea digitală. Viitorul este, de asemenea, plin de numeroase incertitudini. În aceste timpuri încercate, nu trebuie însă să uităm niciodată forța impresionantă, reziliența și solidaritatea de care am dat dovadă ca oameni, familii și membri ai unei comunități mondiale. Împreună putem acționa, putem inova, ne putem adapta și putem merge înainte. Și trebuie să o facem într-un mod sustenabil.
Hans Bruyninckx
Director executiv al AEM
Editorial publicat în ediția din iunie 2020 a Buletinului informativ AEM 02/2020
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/articles/impreuna-putem-merge-inainte-sa or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 03:24
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane