All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice, adoptată recent de Comisia Europeană, propune măsuri care sporesc cunoștințele despre adaptare, astfel încât să putem culege date mai multe și de mai bună calitate cu privire la riscurile și pierderile legate de climă. Strategia este direct legată de ClimateADAPT, platforma europeană pentru cunoștințe privind adaptarea, găzduită și dezvoltată de AEM.
ClimateADAPT cuprinde o serie de bune practici provenite de la orașe care au aplicat măsuri de adaptare. Noutatea constă în recunoașterea deplină în cadrul strategiei UE a faptului că adaptarea necesită planuri și acțiuni la toate nivelurile de adminstrație publică. Sunt evidențiate ca priorități punerea în valoare a acțiunilor locale de adaptare, utilizarea soluțiilor de adaptare bazate pe natură și integrarea preocupărilor referitoare la adaptare în politica macrofiscală. Modul în care funcționează orașele este redat pe deplin în raportul nostru „Urban sustainability in Europe – What is driving cities’ environmental change” (Sustenabilitatea urbană în Europa – Factorii care favorizează schimbarea orașelor ca răspuns la factorii de mediu), care va fi publicat în săptămânile următoare. Odată cu raportul vom publica și o scurtă notă de informare, care va oferi o imagine de ansamblu inițială a principalelor efecte ale pandemiei de COVID-19 asupra eforturilor menite să asigure sustenabilitatea orașelor.
AEM lucrează de mult timp la subiecte din domeniul urban. Am adoptat în acest sens o abordare tematică, adică am studiat evoluția unor tendințe precum urbanizarea și poluarea sau calitatea aerului în mediul urban, poluarea fonică și adaptarea la schimbările climatice în orașe. Noul raport este primul dintr-o serie de evaluări care abordează într-un mod integrat contribuția orașelor la țintele de mediu. În acest raport, orașele sunt abordate direct – printr-o anchetă și prin interviuri – pentru a înțelege ce determină schimbarea urbană ca răspuns la factorii de mediu, în calitate de componentă a tranzițiilor urbane către o societate mai sustenabilă. Este o lucrare exploratorie de referință pentru modul în care orașele evaluează principalii factori care favorizează tranziția mediilor urbane către sustenabilitate, precum și pe cei care stau în calea ei.
Când analizăm toți factorii favorizanți identificați în această cercetare, observăm că unii sunt mai importanți decât alții. Am descoperit că nu există o abordare general valabilă. În șapte domenii cheie (context, adminstrație publică, cunoștințe, cultură, tehnologie, date și informații, finanțe) au fost identificați atât factori favorizanți, cât și factori defavorizanți. Este important să menționăm că, pentru prima dată, AEM abordează orașele în mod direct, de manieră exploratorie, printr-un exercițiu de gândire proiectivă care poate fi continuat.
Impactul deplin al COVID-19 asupra sustenabilității urbane este încă în curs de evaluare. Pandemia ne-a schimbat stilul de viață ca urmare a utilizării sporite a dispozitivelor digitale și a muncii de acasă, aspecte care au modificat peisajele urbane și care vor avea un impact de durată asupra transporturilor și a navetei zilnice. În mod similar, este posibil ca cererea pentru locuințe și spații de birouri să se schimbe. Datorită traficului redus, acest lucru poate îmbunătăți calitatea aerului și poate reduce poluarea fonică.
Multe aspecte vor depinde de modul în care țările europene își concep planurile de redresare și reziliență și, mai ales, de modul în care este perceput rolul jucat de orașe. Orașele au avut un rol major în sprijinirea cetățenilor în timpul pandemiei, iar administrațiile locale au un rol important în redresarea noastră și în punerea în aplicare a Pactului ecologic european. Nota de informare pe care urmează să o publice AEM analizează câteva dintre primele efecte ale pandemiei asupra mediului și a schimbărilor climatice. Ne referim la aspecte precum mobilitatea și accesibilitatea, valul de renovări și reabilitări ale clădirilor, importanța spațiilor verzi, soluțiile bazate pe natură și rolul alimentelor locale, din sursă urbană.
Activitatea noastră la AEM se adresează unui public divers. Lucrăm cu țări, cu instituții și organizații europene și cu societatea civilă din Europa în ansamblul său. Deși în mandatul AEM nu se menționează cooperarea directă cu orașele, aproximativ 75 % din populația europeană trăiește la oraș. Evaluările pe care urmează să le publicăm au un obiectiv dublu: să sublinieze importanța nivelului local, dar și importanța orașelor în realizarea țintelor foarte ambițioase pe care și le-a stabilit Europa în materie de mediu și climă.
Lucrările noastre arată și că orașele sunt foarte implicate în aplicarea măsurilor, fiind uneori chiar mai ambițioase decât autoritățile naționale. În timpul ultimei acțiuni de monitorizare și raportare privind legislația de mediu (2018), s-a concluzionat că 70 % din legislația de mediu a UE este pusă în aplicare la nivel local.
Raportul prezintă observații foarte interesante preluate de la orașele studiate în cadrul anchetei, care au implicații directe pentru politicile UE. Una dintre principalele idei pe care le-am reținut este aceea că legile și cadrele de politică ale UE sunt considerate a fi factori esențiali în accelerarea procesului de trecere la modelul de dezvoltare durabilă la nivelul orașelor. Mai mult, accesul la finanțare are un rol esențial, fie că vine din sectorul privat, de la organisme naționale sau din partea UE. De asemenea, rețelele de orașe și parteneriatele cu obiective concrete sunt foarte importante pentru a aduce un plus de valoare eforturilor depuse de orașe pentru o dezvoltare durabilă. În același timp, orașele sunt eterogene, iar tranziția către o dezvoltare durabilă trebuie adaptată la contextul local. Viziunile și planurile strategice privind dezvoltarea durabilă la nivel local sunt cruciale, reprezentând fundamentele acțiunilor viitoare.
Activitatea noastră are patru direcții de acțiune. Una constă în continuarea demersurilor AEM de până acum. Aici se încadrează activitățile curente de evaluare a adaptării, a calității aerului și a poluării fonice în context urban, activitățile care implică programul Copernicus și componenta sa locală, Atlasul Urban, soluțiile bazate pe natură, mobilitatea/accesibilitatea, precum și reabilitarea clădirilor sau soluțiile circulare. Un rezumat al acestor activități va fi prezentat într-un raport viitor axat pe ceea ce noi numim Analiza de legătură, bazată pe o perspectivă analitică de tip descendent. Analiza se axează pe opt aspecte ale sustenabilității urbane și de mediu, selectate ca priorități în urma unui proces condus de părțile interesate. Ne vom concentra pe reziliența climatică, pe calitatea vieții, pe accesibilitate, pe mediul sănătos, pe securitatea alimentară, pe circularitate, pe energia curată și pe clădirile sustenabile – la nivel urban.
De asemenea, dorim să consolidăm legătura cu părțile interesate relevante. Intenționăm să intensificăm colaborarea în rețea pe această temă, creând un forum colaborativ de sustenabilitate urbană care să faciliteze schimbul de informații, relaționarea și parteneriatele cu obiective concrete. Nu în ultimul rând, având în vedere alte inițiative ale UE, AEM ia în considerare și modul în care toate aceste cunoștințe și competențe pot fi transmise și împărtășite la o scară mai largă.
The interview is published in the March 2021 issue of the EEA Newsletter 01/2021
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/articles/in-ce-fel-se-adapteaza or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-23 01:09
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane