Agricultura Europei: cum să facem ca produsele alimentare să aibă preţuri convenabile şi să fie sănătoase şi ecologice

În raportul recent publicat al AEM privind indicatorii, alimentaţia este identificată ca fiind unul dintre principalele sisteme care au un impact asupra mediului. Ce este un sistem de alimentaţie? Cum ne afectează acesta?

Termenul „sistem de alimentaţie” cuprinde întreaga infrastructură şi toate procesele pe care le-am creat pentru a produce şi consuma alimente. Sunt incluse agricultura, schimburile comerciale, comerţul cu amănuntul, transportul şi consumul. Alimentaţia este o nevoie umană de bază. Pe lângă faptul de a fi disponibile, alimentele noastre trebuie să fie de înaltă calitate şi accesibile, cu alte cuvinte să nu fie contaminate şi să aibă preţuri convenabile.

Există o legătură puternică între sănătatea şi bunăstarea noastră şi alimentaţie. Atât malnutriţia, cât şi obezitatea sunt probleme de sănătate direct legate de alimentaţie. Agricultura contribuie, de asemenea, la schimbările climatice şi la poluarea atmosferică şi a apei, toate acestea putând afecta în mod indirect sănătatea şi bunăstarea oamenilor.

Privind mai atent, observăm, de asemenea, că agricultura are un rol socioeconomic foarte important. În multe comunităţi rurale, aceasta constituie coloana vertebrală a economiei locale, reprezintă un mod de viaţă şi o interacţiune cu natura care ne oferă valoare culturală şi recreaţională. Modul în care ne producem alimentele afectează atractivitatea peisajului în care trăim.

Există caracteristici şi tendinţe pe care le putem observa în Europa cu privire la producţia şi consumul de alimente?

În general, Europa are sisteme moderne de producţie agricolă şi suprafeţe de teren potrivite pentru agricultură. Productivitatea la hectar a crescut considerabil, în special în cea de a doua jumătate a secolului XX. Datorită diversităţii climatice şi a terenurilor agricole, Europa produce o gamă variată de produse. Totuşi, se bazează şi pe importuri, în special în ceea ce priveşte furajele şi fructele şi legumele proaspete, exportând în principal produse alimentare prelucrate.

În ceea ce priveşte consumul, în ultimii ani au existat anumite modificări ale obiceiurilor alimentare. De exemplu, consumul de carne roşie a crescut considerabil în ultimele cinci decenii. Totuşi, comparativ cu nivelurile din 1995, observăm o scădere cu 10 % a consumului de carne de vită pe persoană. Pe de altă parte, europenii consumă mai multă carne de pasăre, peşte şi fructe de mare, fructe şi legume.

Care sunt provocările cu care se vor confrunta sistemele europene de alimentaţie în următoarele decenii?

Există două aspecte principale care prezintă motive de îngrijorare în Europa. Primul este de ordin socioeconomic. Urbanizarea şi schimbările asociate acesteia înregistrate la nivelul stilului de viaţă arată că agricultura devine mai puţin atractivă ca activitate economică. Numărul de agricultori din Europa este în scădere, iar vârsta medie a acestora este în creştere. Menţinerea activităţilor agricole, în special în zonele cu productivitate scăzută, devine dificilă. Unele terenuri agricole sunt abandonate, iar acest lucru ar putea avea consecinţe care depăşesc sfera economiei locale pentru zonele unde activităţile agricole contribuie efectiv la conservarea naturii.

Cel de-al doilea aspect este intensificarea. Aceasta înseamnă randamente mai mari la hectar prin modernizare, mecanizare, drenare, irigare şi aplicarea de îngrăşăminte şi pesticide. Astfel, creşte profitabilitatea, ceea ce înseamnă că vom avea nevoie de mai puţin teren pentru agricultură. Pe de altă parte, se reduce biodiversitatea terenurilor agricole şi creşte poluarea solurilor, a râurilor şi a lacurilor.

Schimbările climatice vor afecta, de asemenea, productivitatea agricolă în întreaga Europă. Multe regiuni ar putea fi nevoite să se adapteze la schimbări ale sezoanelor de creştere şi ale regimului de precipitaţii.

Poate Europa să treacă de la agricultura intensivă la agricultura extensivă?

O trecere la sisteme cu producţie scăzută ar fi nerealistă şi contraproductivă. Nu ne putem permite o agricultură ineficientă, nici din perspectivă economică, nici din perspectiva mediului. În acelaşi timp, trebuie să reducem poluarea care provine din agricultură. Aici ne confruntăm cu o dilemă. Agricultura ecologică (fără pesticide şi îngrăşăminte) poate fi la rândul ei intensivă, dar se estimează că ar produce cu aproximativ 20 % mai puţin decât agricultura intensivă. Pentru a continua să producem aceeaşi cantitate de produse alimentare, ar trebui să alocăm suprafeţe mai mari de teren agriculturii.

O astfel de schimbare ar avea şi efecte globale. Întrucât UE este unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de alimente, orice reducere semnificativă a producţiei sale ar afecta, de asemenea, producţia globală şi, în consecinţă, preţurile produselor alimentare. Creşterile de preţuri la produsele alimentare afectează toate segmentele societăţii, în special familiile cu venituri mici. Acest lucru ar fi contrar obiectivului privind produsele alimentare accesibile şi la preţuri convenabile.

Cum ar arăta un scenariu ideal?

Agricultura va fi întotdeauna una dintre principalele activităţi umane cu impact asupra mediului. Totuşi, acest impact poate fi redus în mai multe moduri. O tranziţie către sisteme inovatoare care utilizează mai puţine materii prime (de exemplu, utilizarea tehnicilor de agricultură ecologică şi de precizie) pare să fie, în balanţă, cea mai bună cale de urmat.

Îmbunătăţirea producţiei nu ar fi, probabil, suficientă, având în vedere creşterea cererii globale de produse alimentare, fibre şi energie. Avem nevoie de o îmbunătăţire suplimentară a eficienţei în alte zone ale sistemului de alimentaţie, precum transportul, comerţul cu amănuntul şi consumul.

Suprafeţe mari de teren sunt utilizate pentru producerea furajelor, pentru hrănirea bovinelor în vederea producerii de carne. O modificare a alimentaţiei de la un consum mai mic de carne la un consum mai mare de legume ar scădea cu siguranţă presiunea asupra utilizării globale a terenurilor. Sau am putea analiza, de exemplu, risipa de alimente. În Europa, se aruncă între 30 şi 40 % dintre alimentele produse. Risipa de alimente începe pe terenul agricol, continuă în transport, în comerţul cu amănuntul şi se încheie în casele noastre. În fiecare etapă risipim terenul, apa şi energia utilizate pentru alimentele pe care nici măcar nu le consumăm.

Politica agricolă comună a UE joacă un rol esenţial în acest sens. Reformele recente au întrerupt, în mare măsură, legătura între subvenţiile acordate fermierilor şi producţia realizată de aceştia. În prezent, pentru a primi sprijin financiar, este necesară conformitatea cu legislaţia în domeniul mediului, iar anumite măsuri de ecologizare sunt obligatorii. Deşi acest lucru a contribuit la prevenirea supraproducţiei şi ar putea diminua efectele asupra mediului, sunt necesare şi alte măsuri, de exemplu reducerea dependenţei de îngrăşăminte şi pesticide minerale.

De asemenea, agricultura concurează la utilizarea terenului cu energia (biocombustibilii), locuinţele şi zonele urbane. O planificare îmbunătăţită a spaţiului– unde se poate realiza agricultura intensivă, unde se poate menţine agricultura extensivă, cu un consum scăzut de materii prime – ar putea contribui, de asemenea, la utilizarea mai eficientă a terenurilor şi la reducerea expunerii oamenilor la presiunile exercitate asupra mediului.

În ansamblu, scenariul ideal prevede o utilizare mai eficientă a resurselor de care dispunem, a terenurilor şi apei în special. Recentul nostru Raport privind indicatorii analizează din perspectivă mai largă utilizarea resurselor şi stabileşte legăturile dintre sistemul de alimentaţie şi alte sisteme principale: energia, locuinţele şi materialele.

Ybele Hoogeveen

Interviu publicat în ediţia nr. 2013/2 a buletinului informativ al AEM, decembrie 2013/ Newsletter-December 2/2013