All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
În urmă cu doar câteva generații, multe persoane au rămas în comunitatea lor locală pe tot parcursul vieții. Nu s-au deplasat neapărat la mulți kilometri distanță de locul în care s-au născut, iar majoritatea lucrurilor de care aveau nevoie – hrană, îmbrăcăminte, materiale de construcții – proveneau din imediata lor vecinătate.
În societățile moderne, sistemele de producție și consum depind de transport. Oamenii se așteaptă să se poată deplasa pentru a munci și a studia. Își vizitează familia din alte orașe și călătoresc în alte țări pentru vacanțe. Însă, în prezent, prețurile la energie, dependența de importurile de combustibili fosili și preocupările legate de crizele climatice și de biodiversitate oferă mai mult decât suficiente motive pentru a ne regândi sistemul de mobilitate.
UE a stabilit un obiectiv ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi cu 90% până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990. Cu toate acestea, până în prezent, s-a dovedit dificil să se realizeze progrese în vederea atingerii acestui obiectiv. Datele AEM arată că sectorul transporturilor este singurul sector economic important din UE în care emisiile de gaze cu efect de seră au crescut în ultimii 30 ani.
În general, transporturile au devenit mai eficiente. Majoritatea autoturismelor, camioanelor, navelor și avioanelor emit mai puțin dioxid de carbon pe kilometru decât înainte. Motoarele lor sunt mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și funcționează parțial cu biocombustibili. Însă aceste câștiguri nu au ținut pasul cu creșterea volumelor de transport. Parcurgem mai mulți kilometri, transportăm mai multe mărfuri și efectuăm mai multe zboruri pentru afaceri și vacanțe. Acesta este principalul motiv pentru care emisiile totale generate de transporturi în Europa au crescut.
În prezent, transporturile reprezintă aproximativ un sfert din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE. Din aceste emisii, aproape trei sferturi provin de la transportul rutier, iar mai mult de jumătate din emisiile generate de transportul rutier provin de la autoturisme. Aviația civilă generează aproximativ 13% din emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor din UE, dar aceste emisii cresc rapid și au crescut deja de peste două ori din 1990.
Potrivit analizei AEM, se preconizează că emisiile din sectorul transporturilor din Europa vor scădea odată cu măsurile de politică existente, dar nu suficient pentru a le alinia la obiectivul general al UE de neutralitate climatică până în 2050.
Sursă: Raportul AEM privind transporturile și mediul 2021.
Emisiile de gaze cu efect de seră nu reprezintă singura preocupare legată de durabilitate asociată transporturilor. Poluarea atmosferică și fonică dăunează sănătății oamenilor și naturii. Iar volumul în creștere al transporturilor necesită o infrastructură amplă – drumuri, parcări, porturi, canale, aeroporturi.
Extinderea zonelor urbane și a rețelelor de transport împart habitatele naturale în arii mai mici. Acest lucru reduce rezistența ecosistemului și împiedică circulația faunei sălbatice. De exemplu, animalele pot fi lovite de mașini sau există posibilitatea să nu găsească hrană, apă sau partener. Potrivit unui indicator al AEM, fragmentarea habitatelor afectează în prezent chiar și zone slab populate din Europa.
Transportul maritim contribuie la numeroase presiuni cumulate asupra mărilor regionale ale Europei. Raportul comun recent al AEM împreună cu Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă a fost prima evaluare majoră a durabilității sectorului. Raportul a identificat transportul maritim ca având o contribuție majoră la introducerea speciilor neindigene, la zgomotul subacvatic și la emisiile de gaze cu efect de seră și de poluanți atmosferici.
Ponderea surselor regenerabile în alimentarea cu energie a transporturilor în UE a atins 10,2 % în 2020, îndeplinind obiectivul de 10 % stabilit pentru același an. O parte din această energie a provenit din biocombustibili care sunt legați de un alt obiectiv al UE, și anume reducerea intensității gazelor cu efect de seră generate de carburanții vânduți pentru transportul rutier.
Biocombustibilii pot juca un rol esențial în decarbonizarea transporturilor. Cu toate acestea, este important să se asigure că cererea tot mai mare de biocombustibili nu compromite producția de alimente și furaje sau nu transformă terenurile care sunt absorbante sau stocuri de carbon – cum ar fi pădurile și zonele umede – într-o sursă de emisii.
Propunerea de revizuire a Directivei UE privind energia din surse regenerabile promovează criteriile de durabilitate ale bioenergiei.
Se preconizează că introducerea unor tehnologii noi și mai eficiente va juca un rol esențial în decarbonizarea transportului de călători și de mărfuri. Acestea includ creșterea ponderii vehiculelor electrice, împreună cu o tranziție continuă către surse regenerabile în producția de energie electrică și de combustibili.
Dar provocările în materie de durabilitate cu care se confruntă sectorul european al transporturilor nu pot fi soluționate doar prin vehicule mai eficiente. Evaluarea recentă a AEM arată că, în transportul rutier, sunt necesare încărcături mai complete de marfă și rate de ocupare mai ridicate, de exemplu prin partajarea mașinii cu alți călători. Iar creșterea cererii de transport trebuie să fie redusă, fiind necesară, de asemenea, trecerea la moduri de transport mai ecologice: mersul pe jos, cu bicicleta, folosirea autobuzelor, trenurilor și navigației interioare. Este important ca prețul transportului să reflecte pe deplin costurile acestuia pentru mediu, climă și sănătatea oamenilor.
În special orașele au multe de câștigat dacă investesc în opțiuni mai bune pentru transportul public, mersul cu bicicleta și mersul pe jos. Aceste măsuri pot accelera deplasarea în centrele orașelor, pot îmbunătăți calitatea aerului la nivel local și pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Un număr mai mic de autoturisme poate însemna, de asemenea, că părți ale drumurilor sau zonelor de parcare pot fi transformate în zone verzi de care oamenii să se poată bucura și care reduc efectele cele mai grave ale valurilor de căldură și ale ploilor abundente. Toate acestea contribuie la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a oamenilor și pot chiar sprijini biodiversitatea în zonele urbane. În mod similar, o mai bună planificare urbană poate reduce nevoia de transport.
©Laszlo Ligeti, My City /EEA
Ca parte a strategiei pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă, Europa își propune să își dubleze traficul feroviar de mare viteză. Acest lucru ar putea aduce o contribuție importantă la reducerea emisiilor și a altor efecte negative ale transporturilor europene. O evaluare recentă a AEM a concluzionat că transportul feroviar este în mod clar cel mai ecologic mod de transport între multe orașe europene, în comparație cu transportul aerian. Iar conducerea unei mașini cu motor pe benzină sau pe motorină, dacă călătoriți singur, poate fi și mai dăunătoare decât zborul.
Pentru autoturismele și camionetele noi, pachetul „Pregătiți pentru 55” propune limite de emisii mai stricte, doar vehiculele cu emisii zero să fie înmatriculate începând cu 2035 și îmbunătățiri în infrastructura pentru combustibili alternativi. Pachetul include, de asemenea, inițiative ReFuelEU în domeniul aviației și FuelEU în domeniul maritim care vizează reducerea emisiilor generate de avioane și nave, precum și extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii la transportul maritim și rutier.
Sursă: Raportul AEM privind transporturile și mediul 2020.
Notă: Ratele de ocupare: aeronave 80 %, HSR 66 %, IC 36 %. Barele gri reflectă incertitudinea în ceea ce privește costurile climatice ale aviației, altele decât cele legate de CO2, conform Cox și Althaus (2019). Cox, B. și Althaus, H.-J., 2019, Modul de includere a contribuțiilor la schimbările climatice ale transportului aerian, altele decât cele legate de CO2, la ETH Zürich, Studiu pentru Platforma de mobilitate a ETH Zurich, INFRAS, Berna, Elveția.
Sistemul de mobilitate este unul dintre principalele sisteme societale care ne definesc modul de viață actual. Dar este și un sistem care depinde în prezent de combustibilii fosili și care ne dăunează sănătății, mediului și climei.
Mulți au învățat din criza provocată de pandemia de COVID-19 noi modalități de a lucra sau chiar de a-și petrece vacanțe mai aproape de casă. Din punct de vedere social, încă avem nevoie de interacțiuni față în față, dar mulți ar întreba acum dacă deplasarea în alt oraș sau în altă țară pentru a participa la o scurtă reuniune merită acest lucru.
Reducerea traficului în orașe în timpul pandemiei de COVID-19 a arătat, de asemenea, beneficii clare pentru calitatea aerului la nivel local. Nivelurile de zgomot au scăzut și au existat multe relatări anecdotice despre animale sălbatice care au acționat diferit când nu au fost deranjate de activitățile umane.
În prezent, prețurile ridicate la energie îi fac pe oameni să își analizeze atent obiceiurile în ceea ce privește mobilitatea. Este posibil ca acele călătorii mai puțin importante să trebuiască să aștepte. Stimulentele pentru partajarea mașinii cu alți călători, mersul pe jos, mersul cu bicicleta, folosirea transportului public și a vehiculelor mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil sunt mai clare. Decarbonizarea sistemului de mobilitate al Europei necesită investiții în sustenabilitatea pe termen lung, care să țină cont pe deplin de impactul negativ al transporturilor și de schimbările în obiceiurilor noastre.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/semnale/semnale-2022/articole/este-momentul-pentru-schimbarea-directiei or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 03:22
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane