All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
TERM este o publicație anuală a AEM care realizează investigații și rapoarte în legătură cu progresul încercărilor făcute de sectorul transporturilor pentru a reduce presiunile pe care le exercită asupra mediului. TERM reunește cele mai recente date privind o serie de tendințe majore în domeniul mediului, cu scopul de a evalua progresul către îndeplinirea obiectivelor și de a permite factorilor de decizie să măsoare succesul politicilor instituite.
În plus, TERM monitorizează progresul către îndeplinirea obiectivelor trasate în Cartea albă a UE privind transporturile din 2011, precum și în alte politici și reglementări privind transporturile și mediul, iar în fiecare an se axează asupra unei teme specifice, cum ar fi transportul urban sau calitatea aerului.
TERM a fost lansat în 2000, marcând începutul unei serii periodice de rapoarte difuzate astăzi pe scară largă în țările membre ale AEM.
Evaluările noastre arată că sectorul transporturilor continuă să exercite o presiune semnificativă asupra mediului și, în cele din urmă, asupra sănătății umane, sub forma poluării aerului, a schimbărilor climatice și a zgomotului, printre altele. Presiunile exercitate de sectorul transporturilor asupra mediului depind de trei factori principali: numărul și durata călătoriilor; modurile de transport folosite, având în vedere faptul că unele sunt mai ecologice decât altele; și tehnologia folosită de fiecare mod de transport. Pentru a aborda aceste aspecte, raportul analizează eforturile întreprinse și demersurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de realizare a unui transport durabil până în 2050, scoțând în evidență schimbările fundamentale ce trebuie făcute în ceea ce privește modalitatea de transport al oamenilor și mărfurilor.
Se discută și alte probleme. După cum au arătat recentele reportaje din presă privind emisiile provenite de la vehicule, pot exista diferențe semnificative între valorile oficiale și cele reale, din motive diferite. Testele oficiale nu reflectă gama completă a condițiilor de circulație și au dus probabil la elaborarea unor strategii tehnologice prin care se obțin rezultate bune în condițiile ciclului de testare, dar nu neapărat și în timpul utilizării reale. Considerăm că este important ca modalității de testare a vehiculelor să i se aducă cât mai curând posibil îmbunătățirile planificate.
Și electromobilitatea oferă o posibilă soluție la problema emisiilor de gaze cu efect de seră produse de sectorul transporturilor. Strategia UE de realizare a unui sistem de transport cu emisii reduse de dioxid de carbon se bazează pe evoluțiile din domeniul tehnologiilor alternative, fără motor cu combustie internă. Însă procentul vehiculelor electrice (0,07 % din totalul parcului de autoturisme) și al vehiculelor care funcționează pe bază de energie regenerabilă, în pofida creșterii, este în continuare foarte mic, iar progresele tehnologice nu vor fi probabil suficiente, în sine, pentru îndeplinirea obiectivelor Europei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră produse de sectorul transporturilor până în 2050. În fond, până în 2007 impactul îmbunătățirilor tehnologice asupra emisiilor a fost contrabalansat de creșterea cererii de servicii de transport, chiar dacă ulterior emisiile au scăzut, printre altele datorită încetinirii sau reducerii cererii de servicii de transport. În schimb, datele preliminare pentru 2014 indică o ușoară creștere, ceea ce înseamnă că, potrivit propriilor previziuni ale UE, obiectivele privind decarbonizarea prevăzute în Cartea albă nu vor fi îndeplinite decât dacă se vor pune în practică și alte măsuri ambițioase.
Politicile UE au jucat un rol foarte important în reducerea problemelor de mediu asociate sectorului transporturilor. Politicile care își propun să reducă numărul și durata călătoriilor au fost însă restrânse comparativ cu cele care promovează modurile de transport mai ecologice sau care îmbunătățesc tehnologia folosită în cadrul diferitelor moduri de transport.
De exemplu, politicile de reglementare referitoare la emisii s-au înăsprit treptat și au adus rezultate semnificative, în special prin introducerea unor limite pentru poluarea aerului de către autoturisme, camionete și autovehicule grele, precum și a unor obiective privind emisiile de CO2 pentru automobile și camionete.
În plus, țărilor li se mai impune ca, până în 2020, cel puțin 10 % din combustibilul pentru transport să provină din surse regenerabile, punându-se accentul asupra dezvoltării vehiculelor și infrastructurilor nepoluante. Am văzut că fezabilitatea soluțiilor cu combustibili alternativi a fost demonstrată cu succes, însă infrastructura de reîncărcare și realimentare a vehiculelor de acest tip reprezintă în continuare o problemă, ceea ce le face mai puțin atrăgătoare pentru oameni și întreprinderi.
De asemenea, introducerea în Europa a standardelor de calitate în domeniul combustibililor a determinat reducerea semnificativă a conținutului de sulf al carburanților utilizați în transportul rutier și a contribuit practic la eliminarea plumbului.
Raportul nostru TERM arată însă că este nevoie să se facă mult mai mult în acest sens.
AEM colectează date și elaborează evaluări și rapoarte bazate pe indicatori, care stau la baza evaluării performanței de mediu a sectorului european al transporturilor. Raportul TERM și indicatorii aferenți privind transporturile ne oferă un sistem de monitorizare și raportare regulată a eficienței strategiilor de integrare și a progresului către un transport durabil. TERM are un rol important și în semnalarea nevoilor de colectare a unor date noi.
Pe lângă TERM, AEM efectuează și alte evaluări asociate sectorului transporturilor, de exemplu în ceea ce privește electromobilitatea sau legătura dintre transporturi și problemele de sănătate. De asemenea, colaborăm cu diversele state și cu Comisia Europeană la urmărirea îndeplinirii obiectivelor privind emisiile de CO2 provenite de la automobilele și camionetele noi, a stadiului monitorizării calității combustibililor, precum și la monitorizarea informațiilor despre zgomot, a datelor privind calitatea aerului, a emisiilor de poluanți provenind din toate sectoarele, a gazelor cu efect de seră și multe altele pe lângă toate acestea.
În acest fel, contribuim la crearea unei baze de cunoștințe care poate reprezenta fundamentul demersurilor viitoare.
Alfredo Sánchez Vicente
Interviu publicat în ediția nr. 2015/4 a buletinului informativ AEM, decembrie 2015.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/articles/poate-sectorul-transporturilor-sa-isi or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 07:07
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane