All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Press Release
Cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Agenţiei Europene de Mediu, raportul TERM al acesteia oferă o prezentare generală a impactului transporturilor asupra mediului pe baza analizei unui număr de 40 de indicatori relevanţi pentru politică. Concluziile raportului referitor la perioada 1997–2007 formează o imagine mixtă, cu unele îmbunătăţiri în ceea ce priveşte poluanţii atmosferici, dar cu motive grave de îngrijorare legate de creşterea continuă a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de mijloacele de transport.
„În ultimii zece ani ne-am concentrat asupra măsurilor de îmbunătăţire a mobilităţii, separând emisiile din sectorul transporturilor de creşterea economică. În prezent, se poate observa că investiţiile masive în infrastructura transporturilor ne-au permis să parcurgem distanţe mai mari pentru satisfacerea nevoilor zilnice, dar nu au condus la o reducere a timpului de expunere la zgomot, congestie şi poluare atmosferică”, afirmă Profesor Jacqueline McGlade, director executiv al AEM. „Pe viitor va trebui să ne concentrăm atenţia nu numai asupra mijlocului de transport, ci şi asupra motivelor pentru care oamenii aleg să călătorească, deoarece în ultimă instanţă mobilitatea este inextricabil legată de calitatea vieţii noastre.”
Sectorul transporturilor, inclusiv transportul aerian şi maritim internaţional, reprezintă sursa a aproximativ un sfert din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene. Spre deosebire de alte sectoare, impactul transporturilor asupra mediului continuă să fie strâns legat de dezvoltarea economică.
Raportul Agenţiei Europene de Mediu, intitulat „Spre un sistem de transport cu consum eficient de resurse”, este publicaţia anuală pentru Mecanismul de raportare privind transporturile şi mediul (TERM) al AEM, care monitorizează progresele şi eficacitatea eforturilor de integrare a strategiilor în domeniul transporturilor şi mediului.
Rapoartele TERM sunt publicate începând din anul 2000 şi oferă informaţii importante care pot contribui la dezvoltarea de politici ale UE. Raportul îşi propune să includă toate statele membre ale SEE.
AEM are sediul la Copenhaga. Agenţia îşi propune să sprijine realizarea de îmbunătăţiri semnificative şi cuantificabile în domeniul protecţiei mediului în Europa, prin furnizarea de informaţii actuale, precise, relevante şi sigure factorilor de decizie şi publicului.
Statele membre ale SEE: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Republica Slovacă, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Regatul Unit.
Pentru întrebări din partea mass-media:
Dna Gülçin Karadeniz,
Ofiţer de presă
Telefon: +45 3336 7172
Mobil: +45 2368 3653
gulcin.karadeniz@eea.europa.eu
Dna Iben Stanhardt
Ofiţer de presă
Telefon: +45 3336 7168
Mobil: +45 2336 1381
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/pressroom/newsreleases/transportul-devine-mai-ecologic-in or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-22 20:10
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane