All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Press Release
Comunicat de presă
25 august 2005
Jucătorii din toată Europa pot juca acum jocuri pe calculator şi, în acelaşi timp, să înveţe despre mediul înconjurător. Agenţia Europeană de Mediu din Copenhaga a lansat jocul Honoloko pe calculator în 26 de limbi. Jocul este accesibil pe internet şi gratuit.
Honoloko a fost proiectat ca un joc de masă. În timp ce jucătorul se deplasează pe o insulă, în continuu i se pun întrebări despre comportamentul lui în mediul înconjurător. Punctele se acordă în funcţie de opţiunile făcute de jucător. Jocul se adresează copiilor între 8 şi 12 ani. Obiectivul jocului este de constientizare şi de a favoriza o schimbare în comportament. La începutul acestui an EEA a lansat în mai multe limbi Zona pentru copii "Kids' Zone" pe site-ul său, cu informaţii despre mediul înconjurător.
"Pe lângă găzduirea jocului îl oferim de asemenea şi organelor şi organizaţiilor de mediu, care ar dori să-l includă pe site-ului lor", a spus Directorul executiv al EEA Profesorul Jacqueline McGlade. "Pe termen lung, sperăm ca Honoloko să inspire pe cei care se ocupă cu producerea de jocuri în vederea includerii în jocurile comerciale pe calculator subiecte legate de mediul înconjurător".
Jocul Honoloko este accesibil în toate limbile UE, precum şi în bulgară, islandeză, norvegiană, română, rusă şi turcă. Jocul a fost elaborat de Agenţia Europeană de Mediu împreună cu Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Ideea jocului, şi a Kids' Zone-ului pe site-ul AEM este de a demonstra existenţa legăturilor dntre mediul înconjurător şi sănătate, în special pentru copii. De asemenea, aceasta indică şi modul în care schimbările individuale de comportament, care par nesemnificative, au un impact major la nivel european.
Personajul central al Kids' Zone-ului este Agentul Eco. Vizitatorul este invitat să devină un Agent Eco. Apoi este trimis în misiuni în secţiunile: produse chimice, transport, apă, aer şi schimbări climatice. Vizitatorul începe jocul ca un agent-stagiar şi trebuie să acumuleze cunoştinţe şi să treacă examenele pentru a deveni în final un veritabil Agent Eco. Apoi se poate compara cu alţi agenţi. Agentul poate trece testele pentru a-şi ridica punctajul - comparat cu punctajul celorlalţi Agenţi Eco.
Vizitaţi site-ul Honoloko la http://www.honoloko.com şi Kids' Zone site-ului EEA la: http://ecoagents.eea.europa.eu.
Agenţia Europeanã de Mediu este principalul organ public din Europa dedicat furnizării de informaţii sigure, independente, asupra mediului, pentru factorii politici şi public. Operaţionalã în Copenhaga începând din anul 1994, EEA este în centrul reţelei europene de observare şi informare asupra mediului (Eionet), reţea ce cuprinde aproape 300 de organisme pe tot cuprinsul Europei şi prin care aceasta colectează şi distribuie informaţii şi date legate de mediu. Organ al UE, Agenţia este deschisã tuturor ţãrilor care îi împărtăşesc obiectivele. În prezent, numãrã 31 de ţãri membre, cele 25 de state membre ale UE, cele trei ţãri candidate - Bulgaria, România şi Turcia - precum şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Un acord de aderare la EEA a fost iniţiat şi cu Elveţia. Statele Vest Balcanice - Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei şi Serbia şi Muntenegru - au aplicat pentru a deveni membre ale Agenţiei.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/pressroom/newsreleases/honoloko-multilingual-ro or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-23 00:24
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane