All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Priviţi în profunzime, în inima naturii, şi apoi veţi înţelege totul mai bine.
Albert Einstein
AEM va deveni, în cursul următorilor ani, Centrul European de Date pentru Biodiversitate, care depozitează şi întreţine seturi de date ale AEM, făcând legătura cu seturi de date complementare deţinute de alţii, dezvoltând seturi de indicatori ai biodiversităţii şi asigurând accesul la date europene despre biodiversitate la scară mai largă.
Proiectul de „Integrare a Indicatorilor Europeni ai Biodiversităţii 2010” ( SEBI 2010) doreşte să sprijine monitorizarea progresului pentru realizarea obiectivului din 2010. SEBI 2010 integrează indicatori de la nivel naţional, regional şi global şi se asigură că fluxurile de date pentru realizarea indicatorilor sunt disponibile.
De asemenea, AEM actualizează cu regularitate indicatorii cheie ai biodiversităţii conform setului principal de indicatori ai acesteia.
Baza de date EUNIS asigură accesul public la specii, tipuri de habitate şi locuridin Europa.
Fluxurile de date de calitate fiind stabilite, se va pune un accent sporit pe elaborarea de evaluări integrate cu privire la modul de funcţionare a politicilor privind biodiversitatea, modul în care alte politici au impact asupra biodiversităţii şi ce schimbări politice pot fi necesare. Evaluări recente pot fi găsite în AEM Raportul privind starea mediului şi perspectiva 2005 al AEM şi cea de-a patra evaluare la nivel paneuropean.
Evaluările majore viitoare sunt:
Proiecte specifice din planul de gestiune al AEM acoperă evaluări pentru:
Pentru a susţine Convenţia privind diversitatea biologică, AEM gestionează şi Mecanismul Casei de Compensare a Comunităţii Europene pentru biodiversitate (MCC). MCC promovează cooperarea tehnică şi transferul tehnologic în cadrul Uniunii Europene şi al statelor membre ale acesteia, în spaţiul paneuropean şi în restul lumii.
Grupul AEM pentru biodiversitate şi ecosisteme conduce activitatea Agenţiei în acest domeniu. Grupul colaborează strâns cu Centrul tematic european pentru biodiversitate (CTE/BD) şi cu reţeaua din ţările AEM (Eionet).
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/themes/biodiversity/eea-activities or scan the QR code.
PDF generated on 2024-11-26 14:00
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane