All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Press Release
De la fiordurile nordice la plajele subtropicale, Europa este bogată în locuri de răcorire pe timp de vară.
Jacqueline McGlade, Director executiv al AEM
Cipru și Luxemburg se remarcă prin faptul că toate zonele lor pentru scăldat au o calitate excelentă a apei. Alte opt țări au valori excelente ale calității apei, depășind astfel media UE: Malta (97%), Croația (95%), Grecia (93%), Germania (88%), Portugalia (87%), Italia (85%), Finlanda (83%) și Spania (83%). Aceasta este o îmbunătățire a rezultatelor față de anul trecut, continuând tendința pozitivă de când a început monitorizarea apelor pentru scăldat în temeiul Directivei privind apa pentru scăldat în 1990.
Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: „Este încurajator să constatăm cum calitatea apelor pentru scăldat din Europa continuă să se amelioreze. Cu toate acestea, mai rămân încă multe de făcut pentru a garanta că toate apele noastre sunt adecvate pentru scăldat și pentru băut și că ecosistemele acvatice sunt într-o stare bună. Apa este o resursă prețioasă și trebuie să punem în practică toate măsurile necesare pentru a o proteja în totalitate.”
Jacqueline McGlade, Director executiv al AEM, a declarat: „De la fiordurile nordice la plajele subtropicale, Europa este bogată în locuri de răcorire pe timp de vară. Raportul de azi dovedește că, în general, calitatea apelor pentru scăldat este foarte bună, însă mai există unele zone cu probleme de poluare, astfel încât oamenii sunt încurajați să verifice calitatea locului lor preferat pentru înot”.
În fiecare an, Agenția Europeană de Mediu (AEM) colectează date privind calitatea apei pentru scăldat, strânse de către autoritățile locale de la peste 22 000 de zone din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Croația și Elveția și măsoară nivelurile de bacterii provenite din apele uzate și de la animale. Mai mult de două treimi din zone sunt plaje costiere, cu râurile și lacurile alcătuind restul.
Fiecare raport anual se bazează pe date din sezonul de scăldat precedent, astfel încât raportul din acest an este o compilație a datelor colectate în vara anului 2012. În pofida îmbunătățirii generale, raportul din acest an arată că aproape 2% din zonele pentru scăldat reprezentate de plaje, lacuri și râuri au o calitate proastă a apei. Cele mai multe zone pentru scăldat neconforme se află în Belgia (12%), Țările de Jos (7%) și Regatul Unit (6%).
Unele din aceste plaje au trebuit să fie închise în timpul sezonului 2012. În general, locurile costiere pentru scăldat sunt de bună calitate, mai mult de 95% din zonele pentru scăldat din UE îndeplinind cerințele minime și 81% fiind apreciate ca fiind excelente. În comparație cu aceasta, 91% din apele pentru scăldat din lacuri și râuri au o calitate peste pragul minim și 72 % au o calitate excelentă.
Deversările de ape pluviale, provocate atunci când canalele nu pot face față ploilor abundente, sunt încă o problemă în unele zone, deși o mai bună tratare a apei și mai puține evacuări în mediu de nămoluri de canal netratate au îmbunătățit calitatea apei. La începutul anilor 1990, numai aproximativ 60% din zonele pentru scăldat aveau o calitate excelentă a apei, în timp ce 70% îndeplineau standardele minime.
În Europa, apa pentru scăldat trebuie să fie conformă cu standardele stabilite în Directiva privind apa pentru scăldat din 2006 (Bathing Water Directive), care actualizează și simplifică legislația anterioară. Directiva trebuie să fie pusă în aplicare de către statele membre ale UE până în decembrie 2014. UE publică anual un raport de sinteză privind calitatea apei pentru scăldat, pe baza rapoartelor pe care statele membre trebuie să le transmită înainte de sfârșitul anului precedent. Pentru raportul din acest an, toate cele 27 de state membre, precum și Croația și Elveția, au monitorizat și au raportat calitatea apei pentru scăldat, ținând seama, cele mai multe dintre ele, de noile dispoziții.
Pentru a monitoriza calitatea apelor pentru scăldat, laboratoarele analizează nivelurile anumitor tipuri de bacterii, inclusiv enterococii intestinali și bacteria Escherichia coli. Acestea pot indica prezența poluării, determinată în principal de apele uzate sau de la animale. Zonele sunt clasificate ca fiind conforme cu valorile obligatorii, conforme cu valorile orientative mai stricte sau neconforme.
Cetățenii pot obține informații despre calitatea apei din zona preferată de scăldat accesând site-ul web al AEM dedicat apei pentru scăldat. Site-ul permite utilizatorilor să descarce date și să consulte hărți interactive. Publicul poate, de asemenea, să transmită informații privind calitatea apelor locale utilizând site-ul Eye on Earth.
For references, please go to https://eea.europa.eu./ro/pressroom/newsreleases/apele-pentru-scaldat-din-europa or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-23 08:08
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane