Solul — Resursa uitată

De ce ar trebui să ne pese de sol?

Murdărie, noroi, argilă, pământ, sol: avem multe cuvinte pentru el dar puţine sunt acelea care îl denumesc de drept. În lumea virtuală de azi mulţi dintre noi au pierdut literalmente legătura cu solul. Dar solul este învelişul viu al pământului care se întinde pe stratul de rocă de dedesubt şi care face posibilă viaţa pe pământ. La fel ca şi aerul şi apa, solul face parte din sistemul care ne întreţine viaţa.

Strămoşii noştri au avut o relaţie mult mai strânsă cu solul. Mulţi dintre ei îl lucrau în fiecare zi. Apoi, până în zilele noastre, solul a jucat un rol crucial în asigurarea hranei. Ceea ce nu s-a înţeles în trecut este rolul esenţial pe care îl are solul în schimbările climatice, acesta fiind un depozit natural uriaş de carbon.

Solul şi carbonul

Solul înmagazinează de două ori mai mult carbon organic decât vegetaţia. Solurile din UE conţin peste 70 de miliarde de tone de carbon organic sau în jur de 7% din bugetul total de carbon la nivel global⁽²⁾. Peste jumătate din carbonul înmagazinat în pământul UE este cuprins în turbă în Finlanda, Irlanda, Suedia şi Regatul Unit.

Această cifră este elocventă atunci când ne gândim că statele membre ale UE emit 2 miliarde de tone de carbon în fiecare an din alte surse. Aşadar, solurile joacă un rol decisiv în schimbările climatice. Chiar şi o pierdere mică de 0,1% de carbon din solurile europene, emis în atmosferă, este echivalentul unei emisii de carbon de la încă 100 de milioane de maşini aflate pe şosea. Aceasta înseamnă o creştere cu aproape jumătate a parcului auto existent al UE.

Materia organică a solului (MOS)

Substanţa de bază în relaţia dintre sol şi depozitul de carbon este „materia organică a solului” (MOS). Aceasta reprezintă suma materiei vii şi moarte din sol şi include reziduuri de plante şi microorganisme. Aceasta reprezintă o resursă extrem de preţioasă care îndeplineşte funcţii esenţiale pentru mediu şi pentru economie şi poate face acest lucru deoarece este un întreg ecosistem la nivel microscopic.

MOS contribuie foarte mult la fertilitatea solului. Aceasta reprezintă elixirul vieţii, în special al vieţii plantelor. Aceasta leagă nutrienţii de sol, depozitându-i şi punându-i la dispoziţia plantelor. Aceasta găzduieşte organismele din sol, de la bacterii la viermi şi insecte, şi permite acestora să transforme reziduuri de plante şi susţine nutrienţii care pot fi preluaţi de plante şi culturi. Aceasta menţine totodată structura solului, astfel îmbunătăţind infiltrarea apei, reducând evaporarea, crescând capacitatea de păstrare a apei şi evitând compactarea solului. În plus, materia organică din sol accelerează dispersarea poluanţilor şi îi poate ataşa de particulele sale, reducând astfel riscul alunecărilor de pământ.

Solul, plantele, carbonul

Prin fotosinteză, toate plantele care cresc absorb CO₂ din atmosferă pentru a-şi dezvolta propria biomasă. Însă, aşa cum vedem planta crescând la suprafaţa solului, o creştere de o magnitudine similară are loc dincolo de suprafaţă.

Rădăcinile eliberează diferiţi compuşi organici în mod continuu în sol, alimentând viaţa microbiană.

Aceasta creşte activitatea biologică din sol şi stimulează descompunerea MOS pentru eliberarea nutrienţilor minerali de care are nevoie planta pentru a creşte . Aceasta are efect şi în direcţia opusă: o parte din carbon este transferat în compuşi organici stabili care blochează carbonul şi îl ţin departe de atmosferă timp de sute de ani.

În funcţie de practica  de gestionare a unui agricultor, de tipul de sol şi de condiţiile climatice, rezultatul net al activităţii biologice poate fi  pozitiv ori negativ pentru MOS. Un SOM crescut creează un bazin pe termen lung pentru acumularea de carbon din atmosferă (pe lângă alte efecte pozitive). Reducerea materiei organice înseamnă că  se emite CO₂ şi faptul că practicile noastre de gestionare s-au adăugat la emisiile totale realizate de om.

Aşadar, modul în care utilizăm pământul are un impact puternic asupra modului în care solul stochează carbonul. Solul eliberează carbon   atunci când pajiştile, pădurile sau ecosistemele autohtone gestionate sunt transformate în teren agricol.

Deşerturile se deplasează spre Europa

Procesul „deşertificării” – prin care un sol sănătos, viabil este stors de nutrienţi până în punctul în care acesta nu mai poate întreţine viaţa şi poate chiar să  explodeze – este o ilustrare foarte dramatică a uneia dintre problemele cu care se confruntă solul în Europa.

„Condiţii naturale: ariditatea, variabilitatea şi caracterul torenţial al ploilor, solurile vulnerabile, împreună cu o îndelungată istorie a presiunilor umane trecute şi prezente, toate acestea presupun faptul că părţi vaste ale Europei de sud sunt afectate de deşertificare”, spune Jose Luis Rubio, preşedintele Societăţii Europene pentru Conservarea Solului şi şef al unei unităţi de cercetare a solului condus de Universitatea din Valencia şi oraşul Valencia.

În Europa de Sud, Centrală şi de Est, 8% din teritoriu, aproximativ 14 milioane de hectare, indică în prezent o sensibilitate ridicată în ceea ce priveşte deşertificarea. Aceasta creşte cu peste 40 de milioane de hectare dacă se iau în considerare şi rate moderate de sensibilitate. Țările din Europa care sunt cele mai afectate sunt Spania, Portugalia, sudul Franţei, Grecia şi sudul Italiei⁽⁴⁾.

„Degradarea treptată a solului prin eroziune, pierderea materiei organice, salinizare sau distrugerea structurii acestuia se transmite şi celorlalte componente ale ecosistemului – resursele de apă, stratul de vegetaţie, fauna şi microorganismele din sol – în spirală, ceea ce duce în cele din urmă la un pământ pustiu şi dezvelit.

„Deseori oamenilor le este greu să înţeleagă sau chiar să vadă consecinţele deşertificării deoarece, în general, acestea se produc ascunse şi neobservate. Dar impactul din punct de vedere al solului asupra producţiei agricole, costurile economice crescute determinate de inundaţii şi alunecări de teren, impactul acestora asupra calităţii biologice a peisajului şi impactul general asupra stabilităţii ecosistemului terestru înseamnă că deşertificarea este una dintre cele mai grave probleme din Europa”, spune Rubio.

Protejarea solului în Europa

Solul este o resursă esenţială şi foarte complexă a cărui valoare o ignorăm totuşi foarte mult. Legislaţia UE nu abordează toate ameninţările în mod cuprinzător, iar unora dintre statele membre le lipseşte legislaţia specifică privind protecţia solului.

De mai mulţi ani, Comisia Europeană dezvoltă propuneri pentru politica solului. Dar mai multe state membre le privesc ca fiind controversate, iar dezvoltarea politicii a fost blocată. Ca urmare, solul nu este protejat la fel de mult ca alte elemente cruciale, precum apa şi aerul.

7. Serviciul de Conservare a Resurselor Naturale, Departamentul Agriculturii al SUA

8. Comisia Europeană: Comisia Europeană, 2008, „Analiza informaţiilor existente privind interrelaţiile dintre sol şi schimbările climatice”

9. http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/soil.pdf

Sistemul de informaţii despre deşertificare din Bazinul Mediteranean (DISMED)

10. Raportul UNEP, 2011, Evaluarea zonelor cu turbă, a biodiversităţii şi a schimbărilor climatice